Sf. Eduard

• rege al Angliei
• 1004-1066
• n.: în Islip, Oxford, Anglia
• d.: la 5 ianuarie 1066
• 5 ianuarie, 13 octombrie (latin)

În pofida insucceselor politice ale guvernării sale, Eduard, rege al Angliei din anul 1043 până în anul 1066, a lăsat o foarte vie amintire în rândul poporului său. Motivele acestei veneraţii, continuate de-a lungul secolelor, trebuie căutate nu numai în unele măsuri administrative înţelepte, ca desfiinţarea unei împovărătoare taxe militare care apăsa asupra întregii naţiuni, ci mai ales în temperamentul său blând şi generos (niciodată nu a dat dovadă de grosolănie sau de vreun cuvânt jignitor sau de un gest de mânie nici chiar faţă de cei mai umili supuşi) şi în viaţa sa particulară.

Se căsătorise, la un an după încoronarea sa, cu fiica celui mai îndârjit adversar, foarte culta Edith Godwin. Aceasta era o altă abilă manevră politică a baronului Godwin de Wessex, care renunţând aparent la simpatiile sale pentru partidul filo-anglosaxon sprijinise deja candidatura la tronul Angliei a lui Eduard, care avea însă simpatii pentru partidul filo-normand. În realitate, Godwin conta pe faptul că Eduard, numit încă de pe atunci „Mărturisitorul”, i-ar fi încredinţat cu plăcere orice grijă a guvernării, numai ca să se poată dedica cu mai multă libertate rugăciunii şi meditaţiei.

Planul, foarte subtil, a reuşit numai în parte, pentru că în jurul anului 1051 baronul a fost exilat iar regina însăşi a fost închisă în mănăstire. Dar a fost numai o paranteză, pentru că era prea profundă înţelegerea dintre Eduard şi regină, care potrivit biografilor ar fi făcut de comun acord un vot de feciorie. Eduard, nepot al sfântului Eduard, zis Martirul, s-a născut în anul 1004, la Islip, lângă Oxford, avându-l ca tată pe regele Etelred al II-lea, zis Necugetatul. Copil fiind încă a trebuit să ia calea exilului şi a trăit între anii 1014 şi 1041 în Normandia, la părinţii după mamă. Se spune că în aceşti ani a făcut votul de a întreprinde un pelerinaj la Roma dacă Divina Providenţă l-ar fi readus în patrie. Când s-a întâmplat lucrul acesta, Eduard ar fi voit să împlinească în mod pios votul, dar a primit dispensa papei. Suma necesară pentru lunga călătorie a fost acordată în parte săracilor şi în parte restaurării mănăstirii de la vest de Londra (west minster, astăzi Westminster).

Inaugurarea solemnă a celebrului cor a avut loc la 28 decembrie 1065. Dar regele era deja grav bolnav. A murit la 5 ianuarie 1066 şi a fost înmormântat în biserica abaţială abia restaurată. La mormântul său s-au făcut imediat pelerinaje pioase. La recunoaşterea din anul 1102 trupul său a fost găsit intact. La 7 februarie 1161 papa Alexandru al III-lea l-a inclus în catalogul sfinţilor. Ziua sărbătorii sale coincide cu cea a transferării rămăşiţelor sale pământeşti în corul aceleiaşi biserici abaţiale, de către sfântul Thomas Becket.

(Text preluat via Ercis.ro din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)