Ven. Félix Varela y Morales

• 1788-1853
• n.: la 20 noiembrie 1788, Havana, Cuba
• d.: la 25 februarie 1853, Saint Augustine, Florida, SUA

Preot, profesor, filosof, scriitor şi jurnalist. „Primul care ne-a învăţat să gândim”, cum afirma remarcabilul filosof cubanez Jose de la Luz y Caballero, este o figură remarcabilă a Bisericii Catolice din Cuba. S-a născut la Havana, la 20 noiembrie 1788. La vârsta de 6 ani s-a mutat cu familia în Florida, Statele Unite. În 1801 s-a întors pe insulă şi a intrat la Seminarul teologic San Carlos şi San Ambrosio, singurul din Cuba, pe care l-a absolvit în 1806.

A primit subdiaconatul în 1809 şi diaconatul în 1810. În 1811 a fost hirotonit preot şi a preluat catedra de latină, retorică şi filosofie la Seminarul San Carlos. În această calitate a avut printre discipoli o serie de nume care aveau să devină mari personalităţi ale Cubei: Jose Antonio Saco, Domingo del Monte, dr. Jose de la Luz Y Caballero şi Felipe Poey. Referindu-se la Varela, dr. de la Luz spunea: „Atât timp cât va exista gândirea în Cuba, ne vom aminti de el, cel care ne-a învăţat cum să gândim”. Rafael Maria de Mendive, profesorul lui Jose Marti, a fost de asemenea elevul lui Varela.

A desfăşurat o activitate publicistică prodigioasă. În 1812 a publicat „Propositiones Variae ad Tyronum Exercitationum”, ca o continuare a primelor trei volume „Institutiones Philosophiae Eclecticae ad Usum Studiosae Iuventutis Editae”; „Resumen de las Ensenanzas Metafisicas y Morales Ensenadas en el Seminario de San Carlos” şi „Doctrinas Fisicas que Expondran por Conclusion de Trienio Veinte Alumnos de la Clase de Filosofia”. În 1815 vedea lumina tiparului o nouă lucrare, intitulată „Praelectio de Philosophiae Impedimentis”. Varela a continuat să îşi publice lucrările filosofice, astfel încât în 1816 a apărut compilaţia de filosofie intitulată „Doctrinas de Logica, Metafisica y Moral”. În acelaşi an a solicitat intrarea în Societatea Economică „Prietenii Ţării”, în care a şi fost admis, datorită prestigiului de care se bucura. Cele patru volume care rezumă doctrina sa, intitulate „Lecciones de Filosofia”, sunt, după părerea lui Jose Maria Heredia, ”cele mai bune din această categorie care au fost scrise vreodată în limba noastră”. În 1819 a publicat „Miscelanea Filosofica”, lucrare care prezintă punctele esenţiale ale gândirii sale filosofice, cu referire la ideologie, cunoaştere şi critica sistemului scolastic – concepţii cu totul noi la acea vreme.

Cunoştea şi vorbea limba latină, dar a revoluţionat sistemul, folosind limba spaniolă la ore şi în cărţile sale; a introdus de asemenea experimentul în studiul ştiinţelor. În felul acesta Varela a dobândit cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice profunde, nu numai în domeniul fizicii, pe care o preda la Seminarul San Carlos, dar şi în chimie. În calitate de delegat la Curtea Spaniei, în 1822, a prezentat, împreună cu alte personalităţi, o serie de propuneri privind guvernarea politică şi economică a provinciilor străine. A prezentat de asemenea o petiţie prin care cerea recunoaşterea independenţei hispano-americanilor.

De o importanţă cu totul deosebită este memoriul prin care arată necesitatea desfiinţării sclaviei în Cuba. În 1823, Varela a votat în favoarea regenţei, aşa încât atunci când regele Fernando VII a reintrodus absolutismul, Varela a fost condamnat la moarte. A reuşit să scape fugind în Gibraltar şi apoi în Statele Unite, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. În această perioadă s-a ocupat în special de jurnalism. Varela a fost fondatorul primului ziar de limbă spaniolă din Statele Unite, unde a publicat o serie de articole despre drepturile omului precum şi numeroase eseuri despre toleranţa religioasă, importanţa cooperării între comunităţile de limbă engleză şi spaniolă, importanţa educaţiei ş.a. A editat de asemenea alte ziare în limba spaniolă, printre care „El Habanero” (1824), ale cărui prime şapte numere au reuşit să intre în secret în Cuba. Împreună cu Jose Antonio Saco a editat „El Mensajero Semanal”. La New York a publicat ziarul „The Protestant Abriger and Annotator” (1830), în care apăra credinţa catolică împotriva atacurilor protestanţilor. A colaborat cu El Revisor Politico y Literario (1820-1823), Revista Bimestre Cubana şi Recreo semanal del bello sexo. A scris de asemenea la Revista de La Habana, Diario del Gobierno , El Universal din Madrid şi în Repertorio Medico de La Habana,folosind pseudonimul „Un paisano suyo”.

În 1837 a fost numit Vicar General al Diecezei de New York , care cuprindea pe atunci statele New York şi New Jersey în întregime. În această calitate, Varela a jucat un rol esenţial în modul în care Biserica din Statele Unite a rezolvat problema influxului masiv de refugiaţi irlandezi, care tocmai începuse. Dorinţa de a-i ajuta pe toţi cei în suferinţă, dublată de talentul pentru limbi străine, i-au permis să stăpânească perfect limba irlandeză, astfel încât să poată comunica eficient cu noii sosiţi. În New York, Varela şi-a continuat cruciada intelectuală pentru independenţa Cubei, dar în acelaşi timp a făcut tot ce îi stătea în putinţă pentru ajutorarea semenilor, împărţindu-şi puţinele bunuri pe care le avea, dându-şi chiar haina de pe el în mijlocul iernii. În 1841 i s-a decernat titlul de doctor în teologie de către corpul profesoral al Seminarului Sf. Maria din Baltimore, Maryland.

Cea mai mare parte a vieţii s-a scurs departe de patrie. A murit la San Augustin, Florida, Statele Unite, la 25 februarie 1853. La 22 August 1912, rămăşiţele pământeşti au fost duse la Havana şi depuse în Aula Magna a Universităţii, în insula pe care a iubit-o până la moarte. Guvernul cubanez a creat un ordin care îi poartă numele – „Ordinul Felix Varela” – şi care este acordat celor care şi-au adus contribuţia la cultura cubaneză şi mondială. A fost deschis procesul de beatificare, dar care este încă în fazele primare.

Varela a fost un autor prolific, care a militat pentru independenţa Cubei faţă de Spania cu jumătate de secol înainte de Marti. A scris despre demnitatea umană, despre necesitatea iluminării prin educaţie şi despre pericolele fanatismului. Nu a militat pentru revoluţia armată. Felix Varela credea că libertatea începe în suflet şi că armele cele mai bune sunt acelea ale spiritului. Rev. Francisco Santana, preot activ în lupta împotriva regimului Castro, aflat acum în exil, afirma cu privire la propunerea de canonizare a lui Felix Varela: „Aceasta ar însemna exorcizarea naţiunii: Sfântul Duh ar coborî asupra întregii naţiuni. Implicaţiile sunt cutremurătoare”. Viaţa lui Felix Varela poate fi asemănată cu o oglindă fermecată, în care toţi cei exilaţi, toţi cei aflaţi în suferinţă, toţi nevoiaşii lumii îşi văd propria luptă şi îşi iau de acolo puterea. Calitatea de om de ştiinţă nu i-a ucis sufletul şi nici iubirea faţă de cei aflaţi în suferinţă nu i-a stins ardoarea ştiinţifică. Iar dorul de patrie l-a făcut să trăiască. Pentru ea şi pentru oamenii ei.

Sursa: sinteză realizată de Ecaterina Hanganu pentru Lumea.Catholica.ro