Sf. Foca

• martir
• ??-c.303
• d.: în c.303
• 5 martie, 23 iulie (latin)
• 22 septembrie (bizantin)

Împăratul Traian (98-117), sărbătorit de către contemporanii săi ca fondator al unei epoci de aur, al aşa-zisului beatissimum saeculum, este răspunzător şi de o serie de procese contra creştinilor, încheiate cu martiriul, datorită ciudatului răspuns dat de către el guvernatorului Bitiniei, Pliniu cel Tânăr, în care afirma că creştinismul era un delict pedepsit cu moartea numai când era recunoscut; adică, creştinul trebuia să fie condamnat la moarte numai dacă mărturisea credinţa sa şi nu voia să o retragă. Acestui optimus imperator – care garantase printr-o înţeleaptă legislaţie libertatea personală a tuturor cetăţenilor vastului imperiu – retractarea impusă creştinilor îi apărea ca o cale uşoară şi utilă pentru a stăvili expansiunea noii religii. Dar creştinii cu o tărie admirabilă s-au opus printr-un refuz categoric, care pe mulţi dintre ei i-a costat viaţa.

Alături de nume mari ca Ignaţiu din Antiohia şi Simeon din Ierusalim, ultimul dintre rudele apropiate ale lui Isus, găsim şi un modest ţăran, pe nume Foca, locuind la Sinope, în Pontul Euxin. Principalul izvor pentru a reconstrui biografia sa este panegiricul pronunţat de episcopul Asterius din Amasea, la începutul secolului al V-lea şi caracterizat printr-o admirabilă concizie şi un ton de rapidă secvenţă documentară. Foca practica meseria de grădinar la Sinope şi era apreciat şi bine văzut de către toţi datorită generozităţii şi ospitalităţii sale. Despre aceste virtuţi ale sale a dat o impresionantă dovadă înşişi călăilor, însărcinaţi să execute sentinţa capitală pronunţată împotriva lui. În mod evident călăii nu-l cunoşteau personal, deoarece, intrând în casa sa pentru a avea indicaţii, au fost invitaţi în mod generos la prânz de către grădinar.

În timpul în care cei doi se ospătau, Foca a mers în grădină, pentru a-şi săpa groapa; deci s-a întors în casă şi a declarat propria identitate călăilor, rugându-i să nu amâne executarea sentinţei. A fost ascultat şi după câteva clipe trupul său cădea în groapa abia săpată.

Povestirea lui Asterius nu mai spune altceva. Diferitele mărturii ale cultului martirului Foca în insulele Ciclade, în Sicilia, în Pontul Euxin şi la Antiohia, un timp făcuseră să se creadă în existenţa a patru sfinţi diferiţi cu acest nume. Dar pe baza noilor documente s-a putut stabili autenticitatea unui singur martir Foca, zis „grădinarul”, ale cărui relicve ajunseseră deja în secolul al V-lea în diferite oraşe din Orient şi din Occident. Fiind venerat atât de Biserica bizantină, cât şi de cea latină, era invocat împotriva muşcăturilor de şerpi.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei