Ss. fondatori ai Societăţii „Slujitorii Sfintei Fecioare Maria”

• 17 februarie (latin)

În anul 1233, în ziua de 15 august, sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, şapte tineri din oraşul Florenţa au trăit un eveniment care le-a răscolit sufletele. Aceşti tineri erau: Bonfilio Monaldi, Buonagiunta Maneti, Amadio degli Amidei, Ugoccione degli Ugoccioni, Sostegno dei Sostegni, Manetto dell Antella şi Alexandru Falconieri; ei făceau parte dintr-o confrerie numită: laudesi (cântăreţi de imnuri religioase), poeţi-actori foarte răspândiţi în regiunea Umbriei şi Toscanei (Italia) spre sfârşitul Evului Mediu. Aceştia obişnuiau să se adune în faţa vreunei icoane a Maicii Domnului pictată pe pereţi, de-a lungul drumurilor, şi să exprime în versuri cântate lauda şi iubirea lor către Fecioara Preacurată, asemenea trubadurilor care-şi declarau cântând admiraţia şi dragostea faţă de femeia iubită.

În ziua amintită, chipul din icoană al Mariei s-a însufleţit, şi li s-a arătat îmbrăcată în doliu, plânsă şi îndurerată din cauza urii fratricide care împărţea Florenţa în două: din 1275 locuitorii Florenţei se împărţiseră în două tabere adverse, Guelfii şi Ghibelinii (două grupuri politico-sociale care au împărţit Italia în două din secolul al XII-lea până în al XV-lea; guelfii erau de partea Papei, iar ghibelinii de partea împăraţilor germani), care nu pierdeau nici o ocazie de a se încăiera, deseori până la vărsarea de sânge. Cei şapte tineri au hotărât să încerce a face ceva pentru a aduce puţină pace: s-au constituit într-o asociaţie numită „Maria îndurerată”, şi s-au retras într-un loc singuratic din muntele Senario, nu departe de oraş, pentru a se consacra rugăciunii şi actelor de penitenţă. Fapta lor pare deosebit de neobişnuită, având în vedere că ei erau tineri, bogaţi şi nobili.

Într-o zi, pe când coborau în oraş pentru a încerca împăcarea între două familii, un copil a alergat la mama lui strigând: „Iată sosesc servitorii Mariei”. Numele acesta li se potrivea foarte bine şi le-a rămas pe mai departe. De altfel, alegerea lor şi consacrarea în slujba Mariei a devenit definitivă; dezbrăcând veşmintele bogate de mai înainte şi aruncând pumnalul pe care îl purtau în cutele lor, au făcut un legământ solemn de a-şi dedica viaţa întreagă cinstirii Preacuratei Fecioare Maria.

Adesea, coborând din muntele numit Monte Senario pe care şi l-au ales de reşedinţă, mai înainte de a intra în oraş treceau prin faţa unei bisericuţe închinate Bunei Vestiri în cartierul mărginaş Cafagio. Tocmai în acest timp se răspândea zvonul că scena Bunei Vestiri din acea bisericuţă a fost pictată de un înger pe când pictorul adormise. În urma afluenţei crescânde a credincioşilor, capela a fost înlocuită cu un mare sanctuar către care au început să se îndrepte mulţimi de pelerini; lângă el şi-au stabilit locuinţa şi cei şapte fondatori ai Ordinului „Slujitorii Preacuratei Fecioare Maria”. De aici, ei au răspândit în toate părţile evlavia lor către Fecioara Bunei Vestiri, declarată apoi Patroană a Florenţei. Data de 25 martie, sărbătoarea Bunei Vestiri, a fost decretată de locuitorii Florenţei drept început de An Nou; această practică a durat până la 1749. Cei Şapte Fondatori sunt amintiţi individual în „Martirologiul Roman”, dar au o sărbătoare „colectivă”, începând din anul 1888, an în care au fost canonizaţi de către Papa Leon al XIII-lea.

Cel care a fost animatorul acestui grup de tineri este Alexandru (Alexie) Falconieri; cu toate că ceilalţi şase au devenit preoţi, el a dorit să rămână simplu laic, şi a trăit mai mult decât ei toţi, murind la vârsta de peste o sută de ani, în 1310. Amintirea lor este fixată în noul calendar la 17 februarie, deoarece mai înainte la această dată era comemorat Sfântul Alexie, un personaj care a trăit în Roma în veacul al V-lea, dar a cărui biografie nu a putut fi verificată istoric, şi de aceea a fost eliminat din noul calendar. Totuşi, biografia lui constituie subiectul uneia dintre cele mai frumoase şi expresive poeme hagiografice care adună într-un mănunchi elemente din viaţa reală a multor eroi ai credinţei.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti