Fer. Iacob Cusmano

• preot
• 1834-1888
• n.: la 15 martie 1834, Palermo, Italia
• d.: la 14 martie 1888, Palermo, Italia
• 14 martie (latin)

Giacomo Cusmano s-a născut la 15 martie 1834 (Palermo) într-o familie bogată, care însă nu uita nicicând de cei nevoiaşi; acest aspect era dovada credinţei lor profunde. Atât el, cât şi ceilalţi patru fraţi ai săi (Vincenzina, Petru, Iozefina şi Iosif), încă de mici au fost educaţi în respectul faţă de săraci, în practicarea operelor de caritate, a rugăciunii şi în frecventarea sacrametelor. Iată ce rol important are familia în educarea şi formarea copiilor!

Se spune că un copăcel udat la rădăcină creşte mare şi frumos, şi mai ales aduce roade bune. Ştim prea bine că acest lucru s-a confirmat întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Iată că, la un moment dat în familia Cusmano, a fost tulburată pacea, căci în anul 1837 când Iacob avea doar 3 anişori îşi pierde mama. Atunci Vincenzina, sora cea mai mare, devine mama lui (mai târziu însă rolurile se vor schimba-ea care acum îi este mamă, va deveni fiica spirituală a fratelui său): aceasta îl învaţă să se joace, să se roage şi mai ales să se cunoască pe sine. El era foarte sensibil faţă de cei săraci, nu ezita nicicând (copil fiind) să renunţe la ceva în favoarea lor. Într-o zi întâlnind pe stradă un copil sărac îi oferă papucii săi, la fel făcea ori de câte ori întâlnea un sărac, îi oferea ceva; era foarte generos … atât de mult încât la un moment dat Vincenzina a fost nevoită să pună lacăte la dulapuri, altfel rămânea fără nimic în casă.

Întreaga-i copilărie şi adolescenţă au fost pentru el paşi spre apropierea misiunii încredinţate lui de Dumnezeu. Student fiind, încă nu a descoperit în inima sa vocaţia la Sfânta Preoţie, însă este decis să-şi ajute aproapele într-un fel sau altul, iar profesia de medic i se părea calea cea mai potrivită pentru scopul său. În acea perioadă (1851) în facultăţi domneau idealurile politice specifice: anticlericalismul şi materialismul. Sufletul lui nu a fost contaminat, dimpotrivă el, deschis şi sigur de credinţa lui, nu se temea să o mărturisească şi să o trăiască. În anul 1852 îşi pierde şi tatăl: la doar 18 ani el ia în primire conducerea familiei şi grija afacerilor. În 1855 s-a laureat în medicină (chirurgie) şi a început să-şi exercite misiunea de medic. Cum era de aşteptat s-a dedicat foarte mult săracilor, oferindu-le toată iubirea şi disponibilitatea lui; nu accepta nimic de la ei, dimpotrivă … încerca să-i ajute atât pe plan spiritual, cât şi material. Această meserie o îndeplinea cu mult entuziasm şi dăruire, dar în sufletul lui simţea că nu va rămâne medic pentru totdeauna (acelaşi presentiment îl aveau sora lui Vincenzina şi mulţi dintre cei care îl cunoşteau).

A început o luptă în interiorul lui, se străduia să înţeleagă care este planul lui Dumnezeu pentru el, se retrăgea în rugăciune, se sfătuia cu alte persoane/preoţi … până într-o zi când a înţeles. În jurul lui vedea multă suferinţă şi nevoie de persoane care să treacă la fapte, nu doar promisiuni de schimbare, vorbe care nu se ştia când aveau să se împlinească (la fel ca în zilele noastre). Sărăcia, fie ea spirituală sau materială, distrugea omul. Ajuns la vârsta de 25 de ani, era decis să renunţe la căsătorie şi la familie, la meseria lui de medic şi la cariera politică. A fost hirotonit la 22 decembrie 1860, devenind preot şi-a dedicat întreaga viaţă atât îngrijirii trupului, cât mai ales îngrijirii sufletului. A murit la 14 martie 1888 în faimă de sfinţenie, iar Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat la 30 octombrie 1983 (împreună cu Fer. Ieremia Valahul).

Sursa: SfTerezaPNT.ro