Sf. Ieremia
Numele „Irmeia(hu)” înseamnă „Iahve (-ia/iahu) să ridice (irme) din sărăcie şi nevoi”. Este, aşadar, un nume care exprimă dorinţa, urarea, cererea de mântuire din asuprire. Are la bază convingerea exprimată în Ps 112,7: „Cel ce scoate din ţărână pe cel sărac şi ridică (iarim) din gunoi pe cel sărman”.
Ieremia, al doilea din cei „patru profeţi majori” a trăit într-o perioadă de mari frământări la nivel religios şi politic, cu fenomene decisive precum reforma cultului sub regele Iosia în 622 î.C. şi falimentul ei datorat morţii tragice a regelui în bătălia de la Meghido în 609 î.C., dispariţia puterii asiriene şi apariţia imperiului babilonez, nu în cele din urmă, distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor şi deportarea populaţiei în exilul babilonic în 586 î.C.
Cartea care poartă numele său, în special capitolele 26-45, oferă multe date despre destinul acestui profet, condiţiile externe dar şi despre viaţa sa personală.
Ieremia era de neam preoţesc şi s-a născut în jurul anului 650 î.C., fiul preotului Chelkia din Anatot, o cetate levitică la 6 km nord-est de Ierusalim, în teritoriul tribului lui Beniamin. În ciuda împotrivirii lui, fiind prea tânăr şi incapabil să vorbească, Dumnezeu îl asigură că l-a ales să fie profet chiar mai înainte de a se fi născut: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, eu te-am cunoscut deja, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit profet pentru popoare” (1,5). Din antetul cărţii, chemarea lui a avut loc în jurul anului 628 î.C., drept care el a fost activ ca profet la Ierusalim timp de peste 40 de ani, până la distrugerea cetăţii în 586. (…) Perioada activităţii lui profetice este împărţită în patru etape.
Prima perioadă îmbrăţişează timpul dintre vocaţia lui Ieremia până la reforma lui Iosia, între anii 628-622 î.C. Această primă fază a predicării profetice este cuprinsă în capitolele 1-6. A doua perioadă a activităţii lui profetice cade sub domnia lui Ioiakim, până la prima cucerire a Ierusalimului în 609-597. Sunt datele cuprinse în capitolele 7-20, 26, 35-36. A treia perioadă a profetului Ieremia este din timpul regelui Sedecia, între prima şi a doua cucerire a Ierusalimului (597-586). Despre aceste evenimente citim în capitolele 21-24; 27-29; 32; 37-39.
A patra perioadă din viaţa lui Ieremia acoperă spaţiul restrâns de timp de la căderea Ierusalimului la şederea forţată a profetului în Egipt, despre care se vorbeşte în capitolele 40-44. Ieremia, eliberat a doua oară, după ce fusese din nou închis, merge la Godolia, fiul unui înalt funcţionar care i-a oferit protecţia sa în timpul prigoanei lui Ioiakim. Profetul alege să rămână în patrie, împreună cu săracii ţării. Godolia, între timp, fusese numit guvernator al Iudeii. Cum Ierusalimul era distrus, profetul s-a dus la Miţpa, la 12 km nord de Oraşul Sfânt, unde invita populaţia să rămână spusă regelui Babiloniei. Dar un grup de naţionalişti, strânşi în jurul lui Ismael, un bărbat de neam regesc, l-au asasinat pe Godolia şi numeroşi babilonieni care au rămas ca forţă de ocupaţie. De frica răzbunării lui Nabucodonosor, asasinii lui Godolia au fugit de la ammoniţi spre Egipt. Ieremia, căruia i-au cerut să mijlocească la Dumnezeu ca să ocrotească fuga lor în Egipt, i-a rugat stăruitor să rămână în patrie, dacă nu vor să cadă victimă a judecăţii lui Dumnezeu. Dar ei l-au acuzat pe Ieremia de minciună şi de instigare, şi l-au constrâns să fugă alături de ei luîndu-l cu sine pe Baruh. Pentru că în Egipt, iudeii au căzut din nou în idolatrie şi au reluat sacrificiile la idoli, Ieremia a trebuit să le vestească drept pedeapsă pentru infidelitatea religioasă, distrugerea definitivă în Egipt. Când şi în ce mod avea să se împlinească, nu ştim, din lipsă de cunoştinţe istorice mai precise. Nici restul vieţii lui Ieremia nu ne este cunoscut, nici nu ştim câţi ani a mai trăit după aceste lucruri. Foarte probabil a murit în Egipt, unde a fost târât împotriva voinţei lui, împărtăşind astfel soarta poporului său.
Sursa: Lumea.Catholica.ro
Biografii: varianta 1 / varianta 2