Sf. Ignaţiu de Loyola

• preot
• 1491-1556
• n.: în 1491, Loyola, Guipuzcoa, Spania
• d.: la 31 iulie 1556, Roma, Italia
• 31 iulie (latin)

Hagiografia secolelor trecute a deformat adesea imaginea lui Inigo Lopez de Loyola (sfântul Ignaţiu de Loyola, născut la Azpzitia în anul 1491, mort la Roma la 31 iulie 1556), pentru a o adapta din când în când imaginii militare urâte sau iubite de întemeietorul Societăţii lui Isus. Ultimul vlăstar al unei familii nobile, primise tonsura la vârsta de 14 ani, dar nu se simţea atras spre cariera ecleziastică. A preferat spada cavalerului. În timpul apărării castelului din Pamplona, asediat de Francisc I al Franţei, şi-a rupt un picior. Renunţarea la cariera militară s-a datorat apoi lecturii lipsite de zel a câtorva cărţi îngălbenite, pe care cumnata i le-a adus pentru a face să treacă mai uşor timpul convalescenţei.

Viaţa lui Isus şi Legenda de aur au determinat alegerea cea mai angajantă a vieţii sale. Călit prin viaţa militară şi apoi prin privaţiunile penitentului şi ale pelerinului (într-un prim moment, lăsând să-i crească barba, neglijând să-şi îngrijească părul şi fără a-şi schimba niciodată haina, se gândise să se izoleze într-un pustiu din Tebaida), generos şi imprudent chiar şi în oboseli, va mărturisi cu candoare: „Şi nu ştiam încă ce este umilinţa, sau iubirea, sau răbdarea, sau discreţia”. Ceea ce vrea să spună că mai târziu a învăţat să fie discret, răbdător, umil şi afectuos. Când şi-a dat seama că a făcut exces în ceea ce priveşte privaţiunile, a mărturisit zâmbind că a învăţat greşind. Renunţând la zdrenţele pelerinului şi ale cerşetorului, la întoarcere din Ţara Sfântă şi-a completat studiile mai întâi la Barcelona, apoi la Alcala, ulterior la Paris, bucurându-se peste tot de simpatie şi încredere. În Spania a fost chiar bănuit de erezie şi închis. „Nu sunt atâţia butuci şi lanţuri la Salamanca – scria el – cât de multe doresc eu din iubire faţă de Dumnezeu”.

La Paris a obţinut titlul de „Maestru în filozofie”, şi-a schimbat numele de Inigo în cel de Ignaţiu şi a adunat în jurul său primul nucleu al „Societăţii lui Isus”, un grup tot mai numeros şi calificat drept „soldaţi ai lui Cristos”, care luptă şi se sacrifică în conformitate cu învăţătura principiului Ad majorem Dei gloriam („Pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu”). Vademecum al acestor soldaţi era o cărticică de o lectură incomodă: Exerciţiile spirituale, scrisă sau, mai bine zis, trăită de sfântul Ignaţiu în singurătatea de la Manresa. Aici, este taina sfântului Ignaţiu, taina spiritului şi a dăruirii sale, a misticii sale de slujire pentru bucuria de a-l iubi pe Dumnezeu – după cum repeta adesea, amestecând spaniola cu italiana – „din toată inima, din tot sufletul, cu toată voinţa”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei