Sf. Iosif Vaz

• preot
• 1651-1711
• n.: la 21 aprilie 1651, Benaulim, Goa, India
• d.: la 16 ianuarie 1711, Sri Lanka
• 16 ianuarie (latin)

Viaţa lui Iosif Vaz a fost o viaţă de umilă mărturie faţă de limbajul transformator al iubirii, manifestat în Evanghelie; a oglindit puterea iubirii milostive a lui Dumnezeu, care se năştea din rădăcinile sufletului său. În aceasta era umil şi totuşi puternic, ascetic – aşa cum orice om de credinţă asiatic ar trebui să fie mereu – dar generos şi bucuros în slujirea sa; expus la riscuri de orice fel, şi totuşi înzestrat cu profundă încredere şi credinţă în Dumnezeu; îndrăgostit de omenire, dar mereu conştient de nevoia de a se sprijini pe Tatăl. Ca Abraham, care a plecat ascultând de Domnul şi permiţându-i să-l folosească total pentru misiune. Nu s-a impus contemporanilor săi, ci a permis vieţii sale să se dizolve în mijlocul lor, până acolo încât ei au fost atraşi de Cristos.

Pentru a înţelege această figură este bine să aruncăm o privire la istoria ţării Sri Lanka din secolele XVII şi XVIII. De fapt, în secolul al XVI-lea a fost o renaştere a credinţei catolice în ţară cu venirea neaşteptată a portughezilor în 1505: renaştere pentru că prezenţa precedentă este documentată de câteva registre şi de găsirea unei cruci orientale din secolul al V-lea în săpăturile din vechea cetate Anuradhapura. După aceea, credinţa catolică a ajuns la apogeu în zonele de coastă ale ţării. Deşi portughezii erau interesaţi îndeosebi de comerţ şi de căutarea bogăţiei, au favorizat expansiunea catolicismului în insulă invitându-i pe misionari. Primii care au venit au fost franciscanii în 1543, urmaţi de iezuiţi în 1602, de dominicani în 1605 şi de augustinieni în 1606.

Însă toţi erau europeni, deci, când în 1656 controlul provinciilor maritime a trecut la protestanţii olandezi, comunitatea catolică a fost suprimată cu forţa. Toţi misionarii au fost expulzaţi şi a fost interzisă practicarea credinţei. Mulţi catolici au fost constrânşi să devină membri ai bisericilor protestante sau să îmbrăţişeze alte religii. Practicarea credinţei a trecut în clandestinitate. Misionarii europeni nu puteau să intre în Sri Lanka nici măcar pe ascuns, pentru că funcţionarii olandezi puteau să-i identifice uşor datorită pieii albe. Această situaţie s-a dovedit providenţială pentru că a pregătit terenul pentru o soluţie indigenă a crizei. Domnul a atins inima unui tânăr preot din India, pentru ca să se simtă chemat să aducă alinare şi putere comunităţii catolice din Sri Lanka.

Iosif Vaz s-a născut la Goa, din părinţii Christopher Vaz şi Marie de Miranda, la 21 aprilie 1651. Încă de tânăr a petrecut multe ore în rugăciune. A fost generos şi entuziast, leal Bisericii, studios şi preocupat faţă de cei săraci şi cei nevoiaşi, cu un profund spirit ascetic şi de abnegaţie. Intrat în seminar, după ce a terminat studiile a fost hirotonit preot în 1676 pentru Arhidieceza de Goa. Încă de la început s-a simţit chemat la misiuni, de aceea a decis să se alăture unui oratoriu întemeiat de pr. Pasqual da Costa Jeraimias, care după aceea a prosperat şi a primit mulţi alţi membri. Foarte repede Iosif Vaz a devenit lider şi, cerând permisiunea de a se uni cu Oratoriul Sf. Filip Neri, a făcut din fundaţia din Goa un Oratoriu independent sub această regulă.

Atunci, aflând despre situaţia tristă a comunităţii catolice din Sri Lanka, a decis să i se dedice complet. În 1687, deghizat în muncitor, împreună cu un tânăr voluntar cu numele John, s-a îmbarcat pe o navă comercială şi a debarcat mai întâi la Mannar şi apoi la Jaffna. Obosit şi bolnav, Iosif Vaz a avut mari dificultăţi să-i găsească pe catolici, făcându-se recunoscut de ei, învăţând limba locală tamil şi slujindu-i fără să fie descoperit de olandezi. Însă a reuşit să slujească cu zel comunitatea din acea zonă, în cea mai mare parte mergând şi vizitându-i în secret pe catolici. Diferitele tentative ale olandezilor de a-l captura au eşuat.

Aflând despre prezenţa altor catolici în zona Kandy, care nu era sub controlul olandezilor ci a regelui local, a decis să meargă acolo. Însă în timp ce era pe drum, bănuit că este un spion al portughezilor, a fost arestat de soldaţii regelui şi închis la Kandy. După doi ani, regele Wimaladharmasuriya al II-lea, auzind vorbindu-se despre natura sa profund ascetică şi edificatoare, a schimbat condamnarea în arest la domiciliu şi i-a permis să-şi desfăşoare îndatoririle sale pastorale. În felul acesta, Iosif Vaz a mers peste tot, uneori chiar fără permisiunea regelui, şi în zonele sub control olandez, vizitându-i pe catolici, celebrând Sacramentele şi catehizând.

A trăit în manieră simplă, ajutându-i pe toţi, făcând o serie de minuni – inclusiv aceea de a face să se termine o gravă secetă cu ploi puternice – şi ocupându-se personal de bolnavi atunci când oraşul a fost lovit de o epidemie de ciumă şi toţi ceilalţi au fugit abandonându-i. A invitat mulţi alţi confraţi de la Oratoriul din Goa să vină alături de el, inclusiv pe Jacome Gonsalves, care apoi a devenit un mare scriitor şi a contribuit la răspândirea literaturii şi a culturii catolice în limbile locale în Sri Lanka. Şi astăzi influenţa pr. Gonsalves în liturgia catolică, în literatură, în muzică şi în teatru este privită cu admiraţie şi de necredincioşi.

Iosif Vaz a refuzat titlul episcopal, preferând să rămână un simplu preot. Umilinţa sa şi slujirea sa au fost motiv de boli frecvente. La 16 ianuarie 1711 a murit la vârsta de şaizeci de ani. A fost înmormântat la Kandy, dar până astăzi nu se ştie locul înmormântării. Misiunea sa a fost aceea a dăruirii totale, permiţând Domnului să domine viaţa sa, ca Ioan Botezătorul. Faima sa de sfinţenie era aşa de vastă încât l-a determinat pe Episcopul de Cochin, deja în 1713, să demareze cauza pentru beatificare, apoi dusă înainte de Arhiepiscopul de Goa şi de Episcopul de Kandy. În 1989, Congregaţia Cauzelor Sfinţilor a promulgat decretul de recunoaştere a virtuţilor sale eroice şi la 6 iulie 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut minunea atribuită mijlocirii sale. La 21 ianuarie 1995, Pontiful polonez, în timpul vizitei sale în Sri Lanka, l-a beatificat la Colombo.

Poporul srilankez a continuat să se roage pentru canonizarea sa. Şi Episcopii din ţară au continuat să insiste şi astfel, ţinând cont de vasta consideraţie populară a sfinţeniei sale şi de cererile continue venite din Sri Lanka, din India şi din alte părţi ale lumii, Papa Francisc a accelerat acest proces. În cadrul consistoriului din 20 octombrie 2014 a decis să îl canonizeze în cursul vizitei din 13-15 ianuarie 2015 din Sri Lanka.

Dumnezeu a salvat credinţa catolicilor srilankezi, în timpul unei perioade extrem de dificile, prin acest mare misionar. Este providenţial faptul că, tocmai atunci când un misionar cu piele albă ar fi avut dificultăţi de a lucra, Domnul a ales un fiu din pământul asiatic. Şi mai târziu, atunci când Papa Leon al XIII-lea a decis să instituie în Asia un seminar regional pentru vocaţiile indigene, a fost inspirat de exemplul lui Iosif Vaz, despre a cărui viaţă şi despre a cărui misiune în Sri Lanka aflase prin intermediul delegatului apostolic în India, Ladislaus Zaleski.

Papa Pecci, la recomandarea lui Zaleski, în 1893, a ales tocmai Kandy ca sediu al primului seminar regional pentru preoţi indigeni în Asia. Decizia profetică a Papei Leon de a încuraja indigenizarea Bisericilor locale, într-un timp în care vocaţiile misionare în Europa erau abundente, a fost probabil inspirată de slujirea exemplară desfăşurată de Iosif Vaz.

Frumuseţea vieţii lui Vaz se află în faptul că iubirea l-a determinat să abandoneze totul şi să meargă într-un teritoriu ostil încrezându-se total în Domnul. Aproape nimeni nu ştia despre sosirea lui în Sri Lanka. Nu-l aştepta niciun comitet de primire. Nu avea nimic, depindea total de generozitatea catolicilor săraci şi persecutaţi. A rămas cu ei, a împărtăşit casele lor umile, a parcurs distanţe lungi, a fost profund ascetic şi dezlipit şi a fost un om al rugăciunii, încât adesea petrecea nopţi întregi în faţa Domnului. Totuşi nu s-a descurajat niciodată: celebra Sacramentele cu evlavie, a fost un bun învăţător şi predicator care reuşea să entuziasmeze turma. Era mereu disponibil şi foarte iubit, pentru că, la rândul său, iubea şi şi-ar fi dat viaţa pentru turma sa. Entuziasmul său în slujire era contagios şi a însufleţit pe toţi preoţii care au lucrat alături de el. Un adevărat model pentru misionarii actuali.

Sursa: Ercis.ro