Sf. Kateri Tekakwitha

• 1656-1680
• n.: în 1656, Osserneon, Auriesville, SUA
• d.: la 17 aprilie 1680, Caughnawaga, Canada
• 17 aprilie (latin)

Kateri Tekakwitha este primul amerindian ridicat la cinstea altarelor. A fost fiica unei amerindience algonkin, creştină, şi a unui păgân mohawk. S-a născut în 1656 la Ossernenon, Auriesville, New York, şi a murit în 1680, lângă Montreal. Mama lui Kateri Tekakwitha, crescută şi educată de coloniştii francezi la Trois-Rivieres, fusese capturată prin 1653. La scurt timp a devenit soţia unui amerindian din tribul Mohawk. Când în 1660 întreaga familie s-a îmbolnăvit de variolă, singura care a supravieţuit a fost Catherine: tatăl, mama şi fiul nou-născut au murit. Catherine prezenta însă tulburări grave de vedere şi faţa sever afectată de cicatricele caracteristice variolei. Mai mult moartă decât vie, a fost luată de unchiul ei, primul dintre şefii de trib ai satului şi duşman declarat al credinţei creştine.

În toamna anului 1666, marchizul Prouville de Tracy a coborât din Quebec în fruntea unei expediţii de pedepsire. A ars satele tribului Mohawk, cu toate proviziile lor. După înfrângere, membrii tribului Mohawk au cerut pace şi au solicitat să le fie trimişi misionari. Astfel în septembrie 1667 au ajuns la Gandaouague preoţii Jacques Fremin, Jacques Bruyas, Jean Pierron şi novicii Charles Boquet şi Francois Poisson. Timp de trei zile, cât au stat aici, Kateri Tekakwitha a avut grijă de iezuiţi, a căror pietate, devotament şi maniere alese au impresionat-o profund. În repetate rânduri rudele au încercat să o dea în căsătorie, dar ea a refuzat de fiecare dată, spre marea lor supărare. În 1675, părintele Jacques de Lamberville a vizitat-o. Kateri i-a mărturisit atunci că doreşte să primească botezul. Ceremonia a avut loc în ziua de Paşti a anului 1676, tânăra indiancă primind atunci numele Kateri (pronunţia Mohawk pentru Catherine).

Convertirea a dezlănţuit asupra ei o adevărată prigoană. Tânăra creştină a decăzut din poziţia de fiică adoptivă a şefului de trib în condiţia de sclavă, a fost tratată ca atare chiar de rudele ei şi ameninţată cu moartea. Fiindcă refuza să lucreze duminica, nu primea mâncare deloc în acea zi. În mijlocul acestor teribile încercări, părintele Lamberville a sfătuit-o să se roage fără încetare şi să plece de îndată la Saint-Louis (Lachine). Abia în toamna anului 1677, cu ajutorul a trei neofiţi indieni, a reuşit să fugă pe timp de noapte. Aşa a început un drum de 200 de mile spre satul creştin de lângă Montreal. La misiunea Saint-François-Xavier a găsit o oază de linişte în care s-a pregătit pentru viaţa creştină. Datorită calităţilor ei cu totul excepţionale, a primit Prima Împărtăşanie în acelaşi an, de Crăciun, deşi timpul de aşteptare pentru convertiţi era mult mai lung. Totodată a fost admisă în primăvara anului 1678 în Ordinul Sfintei Familii, în ciuda vârstei sale foarte tinere.

Kateri Tekakwitha ar fi vrut să înfiinţeze o comunitate de surori amerindiene, dar părintele Lamberville a convins-o să renunţe. La 25 martie 1679, de sărbătoarea Bunei Vestiri, i s-a permis să depună în secret votul de castitate perpetuă. Este lesne de înţeles de ce posteritatea avea să o numească Floarea de Crin a tribului Mohawk, Fecioara tribului Mohawk, Crinul Pur şi Tandru etc. Kateri obişnuia să se supună unor mortificări dureroase, pe care le-a mai atenuat la stăruinţa îndrumătorului spiritual. Reuşea însă să ascundă cu deosebită abilitate, prin glume şi râs, spiritul penitenţial de care era animată. La un moment dat, Kateri, a cărei sănătate fusese întotdeauna precară, a înţeles că era grav bolnavă. Era la începutul anului 1680. În ziua de marţi din Săptămâna Sfântă a primit Sacramentele de pe urmă. A doua zi, la 17 aprilie, se stingea uşor, şoptind numele lui Isus şi al Mariei. Abia împlinise 24 ani.

Imediat după moarte, părintele Cholenec a observat că faţa lui Kateri, grav afectată de cicatricele de variolă, devenise de o frumuseţe cu totul neobişnuită. Ca urmare a ajutorului evident obţinut de fiecare dată prin mijlocirea ei, devoţiunea faţa de Kateri s-a răspândit rapid. Opt ani mai târziu, în 1688, Episcopul Saint-Vallier La Croix, al doilea Episcop de Quebec, a numit-o „Sfânta Genoveva a Canadei”. Faima ei s-a răspândit în Canada, Statele Unite şi pretutindeni în lume. În fiecare an se efectuează multe pelerinaje la Auriesville şi la misiunea Saint-François-Xavier din Caughnawaga, unde se păstrează rămăşiţele sale pământeşti. La 50 de ani după moartea ei, s-a înfiinţat o mănăstire pentru călugăriţele amerindiene în Mexic. De la moartea ei au fost scrise în jur de 50 de biografii, traduse în mai multe limbi. Procesul de canonizare a început în 1884. A fost declarată Venerabilă de Papa Pius al XII-lea la 3 ianuarie 1943. A fost beatificată la 22 iunie 1980 de Papa Ioan Paul al II-lea. Este sărbătorită la 14 iulie. Pentru canonizare se mai aşteaptă un miracol care să fie recunoscut ca atare de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor.

Adeseori ne gândim că intenţiile noastre de sfinţenie sunt zădărnicite de contextele în care ne aflăm. Am vrea mai multă linişte, singurătate, sănătate, sprijin… Kateri sublinia exemplul sfinţilor: oriunde ai fi, sfinţenia creşte pe cruce. A avut o mamă cu adevărat bună, preoţi care să îi ofere ajutorul, prieteni creştini. A trăit în ceea ce noi numim „condiţii primitive”, dar în care a înflorit triada rugăciune – post – acte de caritate. Kateri obişnuia să spună: „Eu nu îmi aparţin: eu m-am dăruit cu totul lui Isus. Singura mea iubire e El. Sărăcia lipsită de orice ajutor, pe care aş îndura-o dacă nu mă mărit, nu mă înspăimântă. Tot ceea ce îmi trebuie este doar puţină mâncare şi câteva haine. Din munca mâinilor mele am să agonisesc tot ce este necesar şi ceea ce îmi rămâne în plus am să dăruiesc rudelor şi săracilor. Dacă o să cad bolnavă şi nu am să mai pot munci, atunci am să fiu ca Domnul nostru pe cruce. El o să aibă milă de mine şi o să mă ajute. Sunt sigură de aceasta.”

Sursa: sinteză realizată de Ecaterina Hanganu pentru Lumea.Catholica.ro