Sf. Liduina din Schiedam

• fecioară
• 1380-1433
• n.: la 18 aprilie 1380, Schiedam, Olanda
• d.: la 14 aprilie 1433, Schiedam, Olanda
• 14 aprilie (latin)

Deşi astăzi este un nume puţin cunoscut şi folosit, viaţa Sfintei Liduina din Schiedam (Olanda) este o pagină vie a Evangheliei Răscumpărării, izvor de lumină şi încurajare. Era unica fată dintr-o familie săracă şi numeroasă; se născuse în ziua de Florii a anului 1380. Fraţii şi întreg satul admirau înfăţişarea ei, care an de an devenea tot mai frumoasă, şi, în curând, s-au convins că sufletul îi era şi mai frumos, deoarece simţea un fel de repulsie firească faţă de orice cuvânt şi atitudine necuviincioasă.

La vârsta de 15 ani, în ziua de Întâmpinarea Domnului, se duce cu prietenele la patinaj; cade pe gheaţă şi-şi frânge o coastă. Cu toate îngrijirile medicilor, se deschide o rană, care, cu timpul, devine tot mai mare şi mai adâncă. Liduina nu mai poate mişca decât capul şi braţul stâng. Îndelungata şedere în pat i-a provocat alte răni; intervine şi o foarte supărătoare durere de ochi. Părinţii se sting din viaţă şi cumnata, soţia fratelui care a luat-o în îngrijire, îi face multe supărări. Când auzea cântările şi veselia tinerilor ce treceau prin faţa casei, nu se mai putea stăpâni; plângând în hohote, îşi blestema soarta şi, cu glas sufocat, se ruga de cei din jur să o îngroape de vie.

Au trecut 3-4 ani de când era pironită pe patul făcut din doage de butoi, deoarece nu mai putea suporta sub ea nici un fel de saltea. Într-o zi, o vizitează un călugăr, Pr. Ioan Pot, care îi vorbeşte îndelung şi adânc despre suferinţele şi moartea lui Isus; cuvintele lui păreau raze pătrunzătoare, care, trecând prin noroiul puroiului şi gurile ca de peşteră înfiorătoare ale rănilor, aduceau la lumină grămezi de aur preţios, strălucitoare. Bunul călugăr îi recomandă să încerce a se gândi mai mult la suferinţele Răstignitului de pe Calvar. Încetul cu încetul, Liduina descoperă şi înţelege misterul Crucii; rănile ei, din ce în ce mai multe şi mai mari, nu i se mai par lovituri ale morţii, ci deschizături prin care scoate comori de har şi binecuvântare pentru ea şi pentru întreaga omenire.

Dumnezeu o favorizează cu mângâieri extraordinare; zi de zi, îl urmăreşte pe Isus de la naştere până la Golgota, ca şi cum ar fi lângă El; descrie locurile pe unde trece şi persoanele pe care le întâlneşte. Altă dată vizitează, în duh, Roma, şi vorbeşte despre biserici, catacombe, străzi pe care nu le-a văzut niciodată, mai exact decât cei care au fost acolo. Se fac verificări ale celor spuse de Liduina şi se constată că sunt întru totul exacte. Spre patul „crucificatei din Schiedam” se îndreaptă oameni simpli, feţe bisericeşti şi capete încoronate din toată Europa: prin rănile ei vorbea Dumnezeu. Nu primeşte nici un dar de la nimeni; se mulţumeşte cu ceea ce fratele şi cumnata îi dau din sărăcia lor. De fapt, de haine nu mai avea nevoie, iar hrana ei, de mulţi ani, era doar Sfânta Împărtăşanie; în schimb, din inima ei, de pe buzele ei curgeau râuri de lumină şi de pace. Şi aceasta, timp de peste treizeci de ani.

În ziua de 14 aprilie 1439, fiind a treia zi de Paşti, toţi au mers la biserică. La întoarcere, au găsit-o pe Liduina dormind somnul păcii. Soarele învierii lumina blând grădina de trandafiri a rănilor primite şi purtate cu dragoste pentru Cristos şi pentru omenire.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei