Ss. Marius, Marta, Audifaciu şi Abacus

• martiri
• d.: în 270, Ninfa, lângă Roma, Italia
• 19 ianuarie (latin)

Secolul al III-lea a însemnat o perioadă de mare progres şi răspândire pentru Biserică, din Asia Mică în Galileea şi Italia, unde în 251 papa Corneliu a putut prezida un sinod de şase sute de episcopi. Nu se cunoaşte că în timpul domniei lui Claudiu II (268-70) a fost acolo o persecuţie contra creştinilor, deşi diferite Martirologii plasează în aceşti doi ani martiriul sfinţilor Marius, Marta, Audifaciu şi Abacus. Passio care ne transmite actele martiriului lor merge până în secolul al VI-lea şi multe amănunte trebuie considerate legendare, sau oricum luate din Passio a sfântului Valentin, martirul venerat pe via Flaminia.

Printre datele puţin demne de crezut sunt originea şi rudenia lor: Marius şi Marta, soţi; Audifaciu şi Abacus, fii. Se povesteşte că cei patru au venit din îndepărtata Persie, patria lor, în pelerinaj la Roma, pentru a venera mormintele martirilor. Comunitatea creştină a Urbei suferea în acele zile o cruntă persecuţie. Marius, ajutat de rude şi de preotul Ioan a putut să cinstească 260 de martiri, ale căror trupuri, decapitate, zăceau părăsite pe câmp şi expuse injuriilor celor prezenţi, oferindu-le o înmormântare demnă de-a lungul căii Salaria.

Surprinşi în timpul pioasei lor acţiuni, Marius şi însoţitorii săi au fost duşi în faţa tribunalului şi interogaţi de prefectul Flavian şi guvernatorul Marcian. S-a încercat prin ademeniri şi ameninţări să fie induşi să sacrifice idolilor. Acest amănunt ne face să credem că data martiriului lor trebuie situată în timpul imperiului lui Decius, care i-a succedat lui Filip Arabul în anul 249. Decius poruncise tuturor celor suspectaţi de creştinism să facă act de adeziune faţă de cultul păgân, adorând statuia împăratului sau arzând un pic de tămâie în faţa chipului unui zeu. Refuzul era pasibil de pedeapsa capitală.

Marius şi însoţitorii au refuzat acest act de renunţare publică la credinţă şi au fost condamnaţi la decapitare: cei trei bărbaţi au fost executaţi de-a lungul căii Cornelia, sub arenario, iar Marta lângă un lac situat la mică distanţă. Matroana Felicitas le-a oferit mormânt in suo praedio (pe o posesie a sa), de-a lungul aceleiaşi căi, la mila treisprezece. În această localitate, pe moşia Boccea, s-a ridicat, într-adevăr, o biserică, ale cărei ruine există şi acum şi care a fost ţintă a pelerinajelor din evul mediu. Marea răspândire a numelui de Marius (care nu este corespondentul masculin al Mariei, dar nume de provenienţă latină, mas-maris, „bărbat”) a favorizat prin reflex devoţiunea faţă de primul martir de pe calea Cornelia şi prezenţa sa constantă şi fermă în toate calendarele.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei