Sf. Maxim de Torino

• Episcop
• c.380-c.466
• n.: în c.380, Rhaetia, azi Elveţia
• d.: în c.466
• 25 iunie (latin)

Sfântul Maxim, episcop de Torino, născut pe la mijlocul secolului al IV-lea în Piemont şi mort între anii 408 şi 423, este considerat fondatorul diecezei torineze, înfiinţată din iniţiativa sfântului Ambrozie şi a sfântului Eusebiu de Vercelli, al cărui discipol se declara acelaşi Maxim.

Despre marea sa angajare apostolică dau dovadă numeroasele Cuvântări şi Omilii, scrise cu stil clar şi convingător, în care se vede un caracter blând şi binevoitor, care ştie totuşi să mustre şi atragă atenţia cu fermitate şi adesea cu fină ironie. El îi îndeamnă pe credincioşii săi, înspăimântaţi de apropierea armatei barbarilor să pună mâna pe armele „postului, rugăciunii şi milosteniei”, iar fricoşilor care se grăbesc să fugă din oraş le spune: „Este fiu nedrept şi nelegiuit acela care îşi părăseşte mama în pericol. O mamă bună este într-un anumit fel patria…”. Adesea recurge la ironie pentru a combate superstiţiile, cum ar fi cea de a înălţa strigăte asurzitoare către lună în timpul eclipselor „pentru a o ajuta să depăşească chinul”.

El comentează: „Cu adevărat la voi luna este în chin când o cină copioasă vă îngroaşă pântecele şi capul vi se leagănă de prea multă băutură”. Când trata temele catehezei dogmatice, cuvântul său dătător de lumină se inspira mult din paginile Scripturii, pe care o interpreta cu perfectă ortodoxie.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei