Sf. Pancraţiu

• martir
• c.290-c.304
• n.: în c.290
• d.: în c.304, Via Aurelia, Roma, Italia
• 12 mai (latin)

„Pentru Dumnezeul său, sfântul Pancraţiu a luptat până la moarte, a învins încercarea: tăria sa era Cristos. Vieţii acestui pământ i-a preferat împărăţia cerurilor”[1].

Istoria vieţii sale de copil, mai mic de 15 ani, a surprins încă de la început pietatea populară ce a păstrat vie memoria sa. Lui îi sunt dedicate numeroase biserici şi mănăstiri nu numai la Roma, dar şi la Canterbury sau în altă parte.

Informaţiile sigure privind viaţa sa sunt puţine: a fost martirizat sub Diocleţian şi pe mormântul său, în cimitirul din Ottavilla, aflat pe via Aurelia, a fost ridicată bazilica ce-i poartă numele.

Într-o relatare mai târzie, se citeşte că Pancraţiu s-a născut la Sinnadada, un oraş din Frigia situat pe drumul care duce la Troas, deci într-o regiune evanghelizată de sfântul Paul. Familia sa, destul de bogată şi, probabil, de origine romană, nu era creştină. Deja de copil, a rămas orfan de amândoi părinţii şi a trecut sub tutela unchiului său de pe tată, Dionisiu. Acesta l-a dus la Roma pentru două motive: aici, copilul moştenise de la părinţi o moşie de o valoare considerabilă şi în oraşul imperial ar fi putut să primească o educaţie demnă de tradiţia familiei. La Roma cei doi au intrat în contact cu comunitatea creştină şi, după un anumit timp, au cerut Botezul, primindu-l din mâinile papei Marcelin. Dar după puţin timp, a început teribila persecuţie a lui Diocleţian şi unchiul său a fost condamnat la moarte. Pancraţiu, însă, fiind minor, trebuia să fie judecat direct de tribunalul împăratului. Se spune că împăratul însuşi a voit să-l judece şi, la invitaţia sa de a sacrifica idolilor, tânărul ar fi răspuns: „Mă mir că mi se porunceşte să dovedesc respect pentru zeii voştri, din moment ce aţi pedepsi cu chinurile cele mai groaznice chiar şi un sclav care ar duce o viaţă atât de depravată ca a lor”. Împăratul a rămas surprins de fermitatea tânărului şi, după ce l-a încercat cu diferite ademeniri, dar şi cu ameninţări, pentru a-i salva viaţa, a fost nevoit să-l condamne la decapitare.

Liturgia romană a pus pe buzele sale, în timp ce se îndrepta spre supliciu, această rugăciune care se găseşte în scrierile sfântului Bernard de Clairvaux: „E mai bine pentru mine să fiu alături de tine în strâmtorare, să te am cu mine în cuptorul încercării, decât să fiu fără de tine în cer”.

Pancraţiu, pentru curajul şi fidelitatea sa faţă de Cristos, a fost ales ca model şi patron al tinerilor.

Notă:
[1] Din responsoriul Liturgiei orelor.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog