Sf. Simeon al Ierusalimului

• Episcop, martir
• ??-c.106
• d.: în c.106
• 18 februarie (latin)
• 27 aprilie (bizantin)

Prima comunitate creştină, formată la Ierusalim, a oferit imaginea unei fraternităţi integrale, după porunca iubirii reciproce predicate de Isus: „Iubiţi-vă unii pe alţii, după cum eu v-am iubit”. Orice bun este pus în comun, cei bogaţi şi cei săraci stau la aceeaşi masă, împărţind hrana comună. Chiar dacă această generoasă înstrăinare s-ar fi demonstrat imprudentă, ea caracterizează foarte bine climatul de iubire şi sfinţenie în care trăiau primii creştini, în mod special în Biserica din Ierusalim, unde primului episcop, sfântul Iacob cel Mic, pe la anul 62 i-a urmat Simeon, ultimul dintre cei înrudiţi îndeaproape cu Isus, care erau numiţi „fraţii Domnului”.

Sfântul episcop, pe care îl cinstim astăzi, a avut soarta de a vedea săvârşită distrugerea Ierusalimului, prezisă de Isus. Acea comunitate creştină mică, amintindu-şi de avertismentul lui Cristos, a avut timpul să se sustragă de la tragica soartă pe care a avut-o oraşul, în care romanii nu au lăsat „piatră peste piatră”. Trecând furtuna, vigilentul păstor a putut readuce mica turmă în casele deja distruse şi să înceapă cu ei reconstrucţia materială şi spirituală a Bisericii mamă a tuturor Bisericilor, făcând multe convertiri printre evrei, pe care împlinirea profeţiei lui Cristos i-a determinat să mediteze asupra mesajului evanghelic, respins mai întâi.

Simeon a trăit mult. A rămas într-adevăr în fruntea creştinilor din Ierusalim timp de peste patruzeci de ani, iar când şi-a dat mărturia prin sânge pentru Cristos, în timpul celei de-a doua mari persecuţii dezlănţuite în tot Imperiul Roman, depăşise se pare cu patru lustri pragul de o sută de ani. După prima persecuţie, care a lovit numai comunitatea din Roma, acuzată pe nedrept de Nero pentru durerosul incendiu al oraşului din anul 64, a fost o perioadă de relativă pace. O scurtă zvâcnire persecutoare a avut loc sub împăratul Domiţian, care a trimis la moarte unii creştini ai aristocraţiei romane, în care a început să pătrundă credinţa creştină. Apoi, persecuţia a izbucnit sub împăratul Traian şi s-a extins în toate provinciile imperiului, chiar dacă scopul persecuţiei nu era acela de a-l pedepsi cu moartea pe creştin, dar de a-l face să retracteze.

Tăria admirabilă cu care creştinii au refuzat această retractare constituie o pagină glorioasă în istoria Bisericii. Tocmai sub împăratul Traian venerabilul episcop de Ierusalim, „fratele lui Cristos”, a împărtăşit cu Cristos supliciul crucii.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei