Sf. Tarasiu al Constantinopolului

• Patriarh
• c.750-806
• n.: în c.759, Constantinopol
• d.: la 25 februarie 860
• 25 februarie (latin)
• 25 februarie (bizantin)

Pentru noi care trăim în „civilizaţia imaginilor”, numită astfel datorită prezenţei masive a instrumentelor audiovizuale, în special cinematograful şi televiziunea, va putea fi probabil stimulatoare amintirea unui personaj care s-a zbătut cu străduinţă pentru „imagini”, chiar dacă aceasta nu a fost gloria sa principală, iar imaginile pentru care s-a bătut erau mult mai „sacre” decât cele propuse de societatea noastră consumistă.

Polemica privind cultul icoanelor, aşa zisa luptă iconoclastă, a avut printre protagoniştii săi pe împăraţii bizantini Leon al III-lea Isauricul, Constantin al V-lea Copronimul şi Leon al IV-lea Khazaras pe de o parte, pe sfântul Ioan Damaschinul şi pe patriarhii Gherman de Constantinopol şi Tarasiu pe de altă parte. În realitate, alături de un conflict ideal, care se orienta asupra dreptei credinţe, asupra legitimităţii depăşirii creştine a interdicţiei iudaice de a-l reprezenta pe Dumnezeu şi „lumea cerească”, istoricii scot în evidenţă că erau în joc şi probleme cu caracter politic sau chiar economic: apărătorii constituiţi ai imaginilor erau, de fapt, călugării, singurii adevăraţi oponenţi ai supraputerii imperiale şi puternici din punct de vedere economic. Dar Tarasiu, cum spuneam, merită încă alte glorii. Din familie nobilă, a fost investit cu demnitatea de senator şi şef al cancelariei imperiale.

Deşi era simplu laic, prin desemnarea ca urmaş al defunctului patriarh Paul, este ales să primească o dificilă moştenire, pe care a acceptat-o cu condiţia ca împărăteasa Irene şi senatul să se angajeze că vor fi de acord privind convocarea unui conciliu, deoarece el considera că numai astfel ar fi fost posibil să se restabilească ortodoxia şi pacea bisericească. Acest lucru s-a întâmplat, nu fără dificultăţi, în Conciliul de la Niceea din anul 787. Tarasiu s-a arătat apoi un straşnic apărător al moralei creştine şi în special al Căsătoriei, opunându-se cu hotărâre însuşi împăratului Constantin al VI-lea, care pretindea de la el sentinţa de divorţ, pentru a putea încheia altă căsătorie. Tarasiu a avut în sfârşit o devoţiune fervoroasă faţă de sfânta Fecioară, pe care, într-o rugăciune a sa, o saluta astfel: „Bucură-te, o mijlocitoare a tot ceea ce este sub cer; bucură-te, restauratoarea întregului univers; bucură-te, o plină de har, Domnul este cu tine, el care era mai înainte de tine şi s-a născut din tine, pentru a trăi cu noi”. Sfântul Tarasiu a murit în vârstă de 76 de ani, în anul 806 şi a fost înmormântat în sanctuarul „Tuturor martirilor”, al mănăstirii întemeiate de el în zona Bosforului.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei