Sf. Tit

• Episcop
• ??-c.96
• d.: în c.96, Goryna, Creta
• 26 ianuarie (latin)
• 25 august (bizantin)

„Planul de nepătruns al înţelepciunii tale ne-a fost revelat de evanghelia mântuirii, căreia sfinţii Timotei şi Tit i-au fost vestitori şi învăţători”.[1]

Sfinţii Timotei şi Tit sunt printre cei mai credincioşi ucenici ai sfântului Paul şi şi-au consumat toată viaţa lor pentru răspândirea evangheliei, urmându-l pe Apostol şi punând în practică directivele sale. Să readucem pe scurt în memorie ceea ce ştim despre ei, bazându-ne, înainte de toate, pe scrisorile pauline şi pe Faptele apostolilor.

Tit era de origine greacă, datorită tatălui şi mamei sale, şi a îmbrăţişat creştinismul în prima călătorie apostolică a lui Paul şi Barnaba. Neavând în spate o formaţie religioasă bazată pe legea mozaică, asemenea lui Timotei, dar pe aceea a lumii aşa-numite păgâne, convertirea sa s-a altoit pe cultura elenistică şi a produs un creştin autentic, care nu avea nimic din ceea ce putea să fie motiv de invidie pentru cei care proveneau din iudaism.

Pentru acest motiv, Paul şi Barnaba l-au luat cu ei şi l-au condus în comunitatea din Ierusalim (Fap 15), pentru a le arăta scepticilor ce roade producea evanghelia între cei care nu au fost circumcişi. Paul, în Scrisoarea către Galateni, făcea cunoscut, nu fără mândrie, că în acea ocazie, „nici măcar Tit, care era cu mine, deşi era grec, nu a fost obligat să se circumcidă” (Gal 2,3). Libertatea evangheliei triumfase asupra prescrierilor legaliste şi fiecare putea, în final, „să-l adore pe Dumnezeu în spirit şi adevăr”.

Asemenea lui Timotei, şi Tit l-a urmat pe Paul ca fidel colaborator. Împreună cu el, a rămas pentru un timp la Corint, câştigându-şi stima acelei comunităţi, unde, în continuare, şi-a desfăşurat misiunea de mediator în neînţelegerile ivite faţă de Paul, ajungându-l apoi pe Apostol în Macedonia cu vestea cea bună despre căinţa corintenilor. Cu această ocazie, Paul a scris cea de-a doua scrisoare şi l-a însărcinat pe Tit ca organizator şi distribuitor al colectei din acel oraş pentru săracii din Ierusalim.

O dată împlinită această misiune, l-a urmat pe Paul la Creta şi, din voinţa Apostolului, a rămas acolo pentru a întări comunitatea: „Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să duci la îndeplinire ce a mai rămas şi să stabileşti prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit” (Tit 1,5). Având ca bază Insula Creta, el a fost chemat de Paul şi la Nicopole, în Epir, şi apoi a fost trimis în Dalmaţia.

După mărturia sfântului Ieronim, el ar fi rămas feciorelnic toată viaţa, pentru a se putea dedica total misiunii sale, şi ar fi murit în Creta. În secolul al VIII-lea, sfântul Andrei din Ierusalim, arhiepiscop de Creta, în panegiricul ocazionat de sărbătoarea sa, a exprimat cu elocvenţă tipic orientală toată veneraţia cretanilor pentru acela pe care ei dintotdeauna l-au recunoscut ca tatăl lor în credinţă: „Tit, însoţitor de călătorie al «vasului ales» (Paul), bază stabilă şi stâncă de credinţă, turn de protecţie construit de Dumnezeu pentru Biserica din Creta., soare plăcut pe firmamentul Bisericii, protector al fiilor ei, torţă a pietăţii, coloană de virtute, liră grăitoare de adevăr, părinte al patriei”[2].

Rămăşiţele pământeşti ale lui Tit au fost păstrate la Creta până în 823, când insula a căzut în mâna turcilor care au distrus catedrala. Veneţienii au reuşit să salveze şi să ducă în oraşul lor numai capul său, care, în 1966, în semn de comuniune ecumenică, a fost solemn restituit Bisericii Metropolitane din Heraclea, încredinţându-i lui Tit, cel care rezolvase neînţelegerile dintre corinteni, misiunea de a reconstrui deplina unitate între creştinii din Orient şi din Occident.

Note:
[1] MA II, 1045.
[2] PG 97, 1141 ş.u.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog