Sf. Toma de Aquino

• preot, Doctor al Bisericii
• c.1225-1275
• n.: în c.1225, Roccasecca, Aquino, Napoli, Italia
• d.: la 7 martie 1274, Fossanuova, Terracina, Italia
• 28 ianuarie (latin)

Sfântul Toma, născut pe la sfârşitul anului 1225 din contele de Aquino, în castelul de la Roccasecca, la vârsta de 18 ani, împotriva voinţei tatălui şi de-a dreptul urmărit de fraţi care ar fi voit să-l sechestreze, a intrat în ordinul predicatorilor sfântului Dominic. Şi-a completat formarea sa la Köln, la şcoala sfântului Albert cel Mare, şi apoi la Paris. În perioada studiului de la Paris, a devenit din student docent în filozofie şi teologie. A deţinut catedră şi la Orvieto, Roma şi Napoli.

Blând şi tăcut (la Paris îl supranumiseră „boul mut”), obez de constituţie, contemplativ şi evlavios, respectat de toţi şi iubit de toţi, Toma era mai presus de toate un intelectual. Mereu cufundat în studii, pierdea cu uşurinţă noţiunea timpului şi a locului: în timpul unei călătorii pe mare nici nu şi-a dat seama de o furtună îngrozitoare şi de vuietul corabiei lovite de valuri, atât era de cufundat în lectură. Dar ele nu au fost lecturi sterile, nici scop în sine. Motoul său, contemplata aliis tradere(„să împărtăşim altora cele contemplate”), s-a realizat într-o mulţime de cărţi care au ceva prodigios, dacă ne gândim că moartea l-a ajuns la încă tânăra vârstă de 48 de ani.

A murit, într-adevăr, în zorii zilei de 7 martie 1274, în mănăstirea cistercină de la Fossanova, în timp ce mergea la Conciliul din Lyon, convocat de fericitul Grigore al X-lea. Opera sa cea mai celebră este Summa theologiae, în stil simplu şi precis, de o claritate cristalină, unită cu o extraordinară capacitate de sinteză. Când Ioan al XXII-lea l-a înscris în catalogul sfinţilor, în anul 1323, celor care obiectau că Toma nu făcuse mari minuni nici în viaţă nici după moarte, papa le-a răspuns printr-o frază renumită: „Câte propoziţii teologice a scris, atâtea minuni a făcut”.

Primatul inteligenţei, cheia de boltă a întregii opere teologice şi filozofice a doctorului angelic (după cum a fost numit după secolul al XV-lea), nu se reducea la un intelectualism abstract, scop al lui însuşi. Inteligenţa este iubire condiţionată şi condiţionantă. „Lumină intelectuală plină de iubire – iubire a adevăratului bine, plină de bucurie…”, aşa a tradus Dante, unul dintre primii tomişti, în poezie, conceptul tomist de inteligenţă-beatitudine… Gândirea sfântului Toma a fost, timp de secole, baza studiilor filozofice şi teologice a seminariştilor şi a cunoscut o deosebită reînflorire în timp, prin opera lui Leon al XIII-lea şi a lui Jacques Maritain. Şi poate deosebit de actuale, mai mult decât marile Summae, sunt tocmai Opuscule teologico-pastorale şi Opuscule spirituale, mereu retipărite.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei