Sf. Vincenţiu

• diacon, martir
• ??-304
• n.: în Heusca, Aragon, Spania
• d.: în 304, Valencia, Spania
• 22 ianuarie (latin)

Diaconul spaniol, sfântul Vincenţiu, este cel mai vestit martir din peninsula iberică. La un secol după martiriul său, sfântul Augustin îi dedica în toţi anii, în această zi, o omilie. Actele martiriului său, apocrife asemenea multor Patimi ale altor martiri, se inspiră din documente şi tradiţii nu ar trebui să fie lipsite de o anumită veridicitate. Reduse la esenţial, datele istorice sunt că Vincenţiu, născut în Huesca, în timpul persecuţiei lui Diocleţian este dus în lanţuri de la Zaragoza la Valencia, pentru a fi judecat în faţa guvernatorului Dacian, împreună cu episcopul său, iar la Valencia a suferit martiriul.

Acestor reduse date istorice corespund coloratele istorisiri ale Actelor. Episcopul de Saragosa, destul de neîndemânatic în ceea ce priveşte oratoria şi, în plus, bâlbâit, a avut ocazia să-l întâlnească pe tânărul Vincenţiu, bine pregătit din punct de vedere cultural şi deosebit de dotat în privinţa cuvântului. Sfinţit diacon, Vincenţiu a avut misiunea de coadiutor al episcopului pentru predicarea evangheliei.

În acest timp în Imperiul Roman izbucnea cu extremă virulenţă persecuţia, iar Dacian, guvernatorul Valenciei, nu a ezitat să trimită în lanţuri bărbaţii cei mai reprezentativi ai Bisericii spaniole. Diaconul Vincenţiu, dus cu lanţurile legat de picioare de la Zaragoza la Valencia, împreună cu episcopul său, nu a renunţat nici în această ocazie la rolul său de vestitor al evangheliei şi în numele episcopului său a luat cuvântul pentru a combate acuzele guvernatorului şi a-i expune mesajul evanghelic fără distorsiunile propagandei anticreştine. Dacian nu s-a lăsat convins, dar a înţeles că adversarul ce trebuia combătut era chiar el, Vincenţiu. Pentru a-i slăbi rezistenţa, a poruncit să fie chinuit.

Diaconul din Zaragoza, luxat şi tumefiat, a fost aruncat într-o celulă întunecoasă, a cărei duşumea era presărată cu cioburi ascuţite, pentru a prelungi tortura. Dar Vincenţiu, cu voce încă răsunătoare, a intonat îndată imnuri de mulţumire lui Dumnezeu. Guvernatorul, pentru a-i lua acest alt merit, a poruncit atunci să fie întins pe un pat moale, dar în acest moment diaconul a murit.

Trupul său este aruncat pe un câmp ca hrană pentru animalele sălbatice, dar iată că a sosit un corb pentru a apăra prompt cadavrul de păsările răpitoare şi de animalele carnivore. Atunci Dacian a poruncit să-i fie aruncat trupul în râu, după ce a fost pus într-un sac împreună cu o piatră; dar trupul nu s-a scufundat şi, după ce a fost adus de ape din nou pe mal, a fost luat de creştini, care i-au construit o biserică drept mormânt.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei