Sf. Elefterie de Tournai

• Episcop
• 456-532
• n.: în 456, Tournai, Belgia
• d.: în 532, Tournai, Belgia
• 20 februarie (latin)

Acest nume, neobişnuit în zilele noastre, era foarte răspândit în primele veacuri ale creştinismului; el a fost purtat de 14 sfinţi, între care un Papă ce a condus Biserica de la 175 la 189 şi este comemorat la 26 mai ca martir, cu toate că martiriul său nu este dovedit de documente istorice sigure. Astăzi, „Martirologiul Roman” aminteşte doi episcopi cu acelaşi nume: Sfântul Elefterie din Constantinopol, care a condus Biserica din Bizanţ într-o epocă imprecisă (începutul secolului al doilea – sau chiar sfârşitul secolului al V-lea), şi Sfântul Elefterie, episcop de Tournai[1], în Belgia, unde cultul său este foarte răspândit.

Acest sfânt, popular în Nordul Europei, a trăit într-o perioadă foarte frământată din istoria naţiunii franceze; ca dată a naşterii este acceptat anul 456, iar data morţii, anul 531. Este perioada în care Galia, răvăşită de invazia unor popoare migratoare, între care burgunzii şi vizigoţii, se converteşte la creştinism într-un mod nefericit, trecând de la idolatrie la erezia ariană: totodată, spre ea se îndreaptă cu gând de cucerire francii regelui Clovis. Aceştia se convertiseră la creştinism datorită soţiei lui Clovis, Clotilda, cinstită ca sfântă, episcopului de Reims – Sfântul Remigiu şi, de asemenea, Sfântului Elefterie, numit episcop de Tournai în 484, când Clovis făcuse din această cetate capitala regatului său, mai înainte de a porni la cucerirea regiunii pariziene.

Deşi nu avem nici un document istoric sigur despre activitatea acestui sfânt episcop şi opera sa misionară, multe anecdote despre viaţa sa şi despre legăturile cu regele păgân Clovis ne sunt oferite într-o biografie atribuită sfântului Medard, concetăţean şi chiar tovarăş de jocuri în copilărie cu Sfântul Elefterie. Însuşi Medard i-a prezis că într-o zi va deveni episcop, adăugând că va avea parte de o viaţă grea, şi poate chiar de martiriu.

Popoarele migratoare, care din părţile răsăritene se revărsau spre colinele înverzite ale Franciei, nu cunoşteau altă autoritate decât pe regele lor. Episcopului de Tournai i-a revenit sarcina de a arunca sămânţa cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul unui popor înrădăcinat în idolatrie, francii. Onoarea de a culege roadele bogate ale acestei munci i-a revenit Sfântului Remigiu; în anul 946, francii au primit în masă botezul, urmând exemplul regelui lor, după victoria asupra alemanilor la Tolbiac. De la Sfântul Elefterie, care a activat în câmpul de muncă de la noua frontieră a creştinismului, formată din popoarele migratoare, ne rămâne urna funerară, păstrată în Catedrala din Tournai şi venerată cu credinţă de mulţimea pelerinilor.

E posibil ca numele cuiva să fie uitat, amănuntele vieţii lui să fie risipite de valurile istoriei, dar binele făcut rămâne, purtând cu recunoştinţă peste veacuri amintirea binefăcătorului.