Pages Menu
Categories Menu

Grigore cel MareSf. Grigore cel Mare

  • Papă, Doctor al Bisericii
  • c.540-604
  • n.: în c.540, Roma, Italia
  • d.: la 12 iunie 604, Roma, Italia
  • 3 septembrie (latin)
  • 12 martie (bizantin)

„Da”, – spunea papa Grigore cel Mare la începutul pontificatului său – „vom reforma şi administraţia bisericească, şi legile canonice. Şi semnul va fi acesta: reforma muzicii (liturgice)”. Papa Grigore a întrunit în cel mai înalt grad toate calităţile omului de conducere, sensul datoriei, al măsurii şi al demnităţii. Istoricul protestant Harnack îi admira „înţelepciunea, dreptatea, blândeţea, puterea de iniţiativă, toleranţa” şi Bossuet îl consideră „modelul desăvârşit al modului de guvernare a Bisericii”. Se părea că s-a născut pentru a fi papă. La moartea tatălui său, Gordian, deşi foarte tânăr, Grigore era deja „praefectus urbis”- „guvernator al Romei”. Moştenirea rămasă de la tatăl său a folosit-o pentru întemeierea mai multor mănăstiri, iar casa părintească de pe colina Celio a transformat-o, de asemenea, într-o mănăstire dedicată Sfântului Andrei, în care el s-a retras ca simplu călugăr. Dar nu s-a bucurat mult timp de linişte, deoarece papa Pelagiu al II-lea l-a sfinţit diacon şi l-a trimis la Constantinopol, în calitate de apocrisar, adică ambasador pe lângă împăratul Imperiului de Răsărit. După şapte ani, se întoarce la Roma şi îşi reia viaţa liniştită din mănăstirea lui, până în anul 590, când entuziasmul poporului şi insistenţele clerului şi ale senatului din Roma îi încredinţează conducerea supremă a Bisericii.

Nu era prea robust din punct de vedere fizic, ci, dimpotrivă, era o fire bolnăvicioasă, astfel că prima serie din „Omiliile asupra Evangheliei” a trebuit să fie citită de un secretar, deoarece lui îi era cu neputinţă să stea în picioare. Cu toate acestea, activitatea sa din timpul celor 14 ani de pontificat (de la 3 sept. 590 la 12 martie 604) pare de necrezut: organizează apărarea Romei, ameninţată de Aginulfo, cu care apoi a întreţinut raporturi de bună vecinătate; administrează avutul public cu minuţioasă nepărtinire, suplinind lipsurile funcţionarilor imperiali; se îngrijeşte de aprovizionarea cu apă a oraşului Roma; favorizează împământenirea dijmaşilor, eliminând orice formă de sclavie; însufleţit de zelul pentru răspândirea credinţei, propune şi susţine misiunea Sf. Augustin de Canterbury în Anglia. Întotdeauna atent la problemele întregii creştinătăţi, nu desconsidera grijile mărunte ale vieţii de fiecare zi. Cu puţin timp înainte de a muri, s-a interesat de o ocazie pentru a-i trimite episcopului din Chiusi o manta de iarnă.

Cele 848 de scrisori rămase de la el şi omiliile către popor dovedesc limpede imensa activitate desfăşurată de Papa Grigore cel Mare. În toate domeniile vieţii bisericeşti, a lăsat urme adânci. Viaţa Sfântului Benedict şi Liber regulae pastoralis – „Cartea păstoririi sufletelor” sunt citite şi astăzi cu mult interes şi mult folos. S-a ocupat şi de muzica sacră, cântarea folosită la oficierea sfintelor slujbe, şi a stabilit normele care au dus la „cântarea gregoriană”. A murit în ziua de 12 martie 604 şi a fost înhumat în Bazilica „Sf. Petru”. Noul Calendar a stabilit comemorarea lui pentru ziua de 3 septembrie, ziua în care a început activitatea de păstor suprem al Bisericii lui Cristos. Sfântul Grigore cel Mare aparţine categoriei de oameni cărora istoria le acordă titlul de „cel Mare”; el este cinstit atât în Biserica Apuseană, cât şi în Biserica Răsăriteană, fiind astfel o mărturie vie a Bisericii, una, sfântă, catolică şi apostolică.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *