Pages Menu
Categories Menu

Iuliana FalconieriSf. Iuliana Falconieri

  • călugăriţă
  • 1270-1341
  • n.: în 1270, Florenţa, Italia
  • 19 iunie (latin)

Iuliana a primit multe daruri de la viaţă: nobleţe, bogăţie din familie, iubirea arzătoare a părinţilor, care au aşteptat atât de mult naşterea ei încât au considerat-o ca pe un dar din cer şi din acest motiv au copleşit-o cu atenţie. De la viaţă a primit frumuseţe fizică, cereri în căsătorie avantajoase şi o educaţie de elită. A avut şi un unchi sfânt – Alessio Falconieri, care a fost unul dintre cei şapte întemeietori ai Servitorilor Mariei. În ciuda acestor multe daruri naturale, îţi puteai da seama repede că această fată frumoasă şi poate alintată ca toţi copiii născuţi la bătrâneţe era făcută mai mult pentru cer decât pentru pământ.

Nu ştia ce e oglinda, nu acorda prea multă importanţă hainelor, nu era interesată de bijuterii şi mondenităţi deşi nimic din toate acestea nu-i lipseau. Refuza propunerile în căsătorie, chiar şi pe cele serioase şi motivate. Demonstra o înclinaţie extraordinară către practicile de pietate şi pentru viaţa consacrată: pe scurt o fată pentru mănăstire. Şi într-adevăr merge în mănăstire. Odată cu moartea mamei, care o lasă cu totul singură, fondează o mănăstire proprie, trăind acasă ca consacrată, alegând ca spiritualitate, aşa cum era de aşteptat, spiritualitatea trasată de unchiul ei, Alessio, pe care a trăit-o în sânul familiei şi care a fost întărită de un alt sfânt, Filippo Benizi.

Exemplul Iulianei este molipsitor şi este urmat de multe tinere din burghezia bogată a Florenţei. De la Slujitorii Mariei au moştenit mantiile largi şi negre pentru purtarea cărora lumea a început în curând să glumească. Trăiesc în contemplaţie şi în practicarea carităţii, făcând post negru miercurea şi vinerea, iar sâmbăta se mulţumeau numai cu pâine şi apă. Zilele şi le petreceau în cea mai mare parte în rugăciune şi meditaţie asupra celor şapte dureri ale Mariei. Atmosfera oraşului din acele timpuri era plină de noi distracţii şi de vechi ranchiune, plină de duşmănie şi discordie care în fiecare zi se materializa în răzbunări sângeroase. Iuliana şi însoţitoarele sale şi-au asumat în mod spontan sarcina de a se ruga şi de posti pentru a aduce seninătate în inimi şi pace pentru concetăţenii lor.

Postului şi rugăciunii Iuliana adăuga ca sacrificiu şi darul preţios al durerilor fizice, mai ales a celor de stomac, care au chinuit-o ani în şir, ajungând până la a nu putea să mănânce nici cea mai lejeră mâncare. Din acest motiv, pe 19 iulie 1341, muribundă fiind, nu a putut primi nici măcar viaticul, pentru că exista pericolul de a nu putea înghiţi ostia. I s-a pus în schimb corporalul pe piept şi pe acesta hostia, iar spre uimirea tuturor ostia a dispărut. Surorile cred că descoperă misterul când, îngrijind trupul ei care tocmai şi-a dat ultima suflare, au descoperit pe trupul ei în dreptul inimii o urmă violet mare, cât o ostie consacrată, ca şi cum aceasta ar fi imprimată în corpul sfintei. Congregaţia surorilor poartă pe veşmântul lor semnul al ostiei în amintirea ultimei împărtăşanii miraculoase a fondatoarei lor.

Sursa: FB Sfântul zilei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *