Pages Menu
Categories Menu

VeridianaSf. Veridiana

  • fecioară
  • 1182-1242
  • n.: în 1182, Castelfiorentino, Florenţa, Italia
  • d.: în 1242, Florenţa, Italia
  • 1 februarie (latin)

Sfânta Veridiana (sau Verdiana şi Viridiana) este un personaj mult diferit de cel imortalizat de Luis Bunuel într-unul dintre filmele sale cele mai caracteristice. Sfânta închisă de la Castelfiorentino s-a născut în anul 1182 şi este, de aceea, contemporană a sfântului Francisc de Assisi, care după tradiţie a vizitat-o în anul 1221, admiţând-o în al treilea ordin franciscan. Deşi decăzută, nobila familie Attavanti din care ea s-a născut la Castelfiorentino se bucura încă de un anumit prestigiu. De aceea, o rudă bogată a voit-o alături ca administratoare. Dedicată încă din copilărie rugăciunii şi abstinenţei, ea nu putea concepe această îndatorire a sa decât ca o posibilitate mărită de a exercita caritatea.

De câteva ori, providenţa a trebuit să intervină prin minuni. Se povesteşte că într-o zi unchiul său adunase şi revânduse o anumită cantitate de produse alimentare, al căror preţ se ridicase în mod astronomic din cauza unei mari foamete. Dar, când cumpărătorul s-a prezentat să ia marfa obţinută, magazinul era gol, pentru că între timp Veridiana dăduse totul săracilor. Reacţia iritată a unchiului a avut drept unic răspuns invitaţia de a aştepta 24 de ore: într-adevăr a doua zi Dumnezeu răsplătea dragostea şi încrederea fetei făcând-o să regăsească intactă provizia dăruită cu atâta generozitate.

Veridiana s-a dus apoi în pelerinaj la Compostella, la mormântul sfântului Iacob, care alături de Roma era marea ţintă a pelerinilor, mai ales după pierderea definitivă a Ţării Sfinte. Reîntoarsă la Castelfiorentino şi simţind o dorinţă vie de singurătate şi pocăinţă, consătenii ei, pentru a o ţine aproape, i-au construit pe malul Elsei, alături de oratoriul sfântului Anton, o cămăruţă în care sfânta Veridiana a rămas retrasă timp de 34 de ani. De la o ferestruică asista la sfânta Liturghie, vorbea cu vizitatorii şi primea sărăcăcioasa hrană din care-şi prindea forţele necesare. Prin această ferestruică, după o tradiţie culeasă totuşi de pictori, au pătruns în ultimii ani ai vieţii sale doi şerpi, care au chinuit-o pe sfântă, care, spre înmulţirea mortificaţiilor sale, nu a revelat niciodată prezenţa lor.

Se povesteşte că moartea sa pioasă, întâmplată la 1 februarie 1242, a fost anunţată de sunetul neprevăzut şi simultan al clopotelor din Castelfiorentino fără a fi mişcate de mână omenească. Cultul sfintei Veridiana, reprezentată în hainele congregaţiei Vallombrosa, a fost aprobat de Clement al VII-lea în anul 1533 şi este şi acum popular în Toscana.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *