Fer. Anna Maria Adorni

• călugăriţă
• 1805-1893
• n.: la 19 iunie 1805, Fivizzano, Massa, Italia
• d.: la 7 februarie 1893, Parma, Italia
• 7 februarie (latin)

Un exemplu de soţie, mamă, persoană consacrată şi fondatoare. Rămasă văduvă, şi-a consacrat viaţa lui Dumnezeu şi celor marginalizaţi. S-a dedicat cu iubire ajutorării femeilor deţinute şi aflate în dificultate, slujire pentru care a fondat Congregaţia „Slujitoarele Preacuratei” de Parma.

Anna Maria Adorni s-a născut la 19 iunie 1805. Recent, în 3 octombrie 2010, a fost proclamată fericită, în catedrala din Parma, un eveniment la care au participat 120 de preoţi, episcopi şi pelerini veniţi din Italia, România, Polonia şi Elveţia. Sfânta Liturghie, prezidată de Mons. Angelo Amato, a fost un moment deosebit de emoţionant: „Părea că cerul şi pământul s-au întâlnit” a spus unul dintre pelerinii români. Miracolul recunoscut prin mijlocirea Annei Maria Adorni este vindecarea domnului Giuseppe Buttignol, în anul 1939, de o gravă formă de encefalită virală.

Încă de tânără, Anna Maria, născută la Fivizzanno (Ms-Italia), un orăşel de munte, orfană de tată, pleacă la Parma împreună cu mama ei. Simte chemarea la viaţa consacrată însă la insistenţele mamei sale renunţă la această dorinţă şi se căsătoreşte. Alături de soţul ei a trăit într-un climat de seninătate şi credinţă. Armonia tinerei perechi n-a trecut neobservată doamnelor aristocrate. „Care este secretul ei?” se întrebau ele pline de admiraţie. Ea răspundea cu simplitate: „Ajunge să iubeşti. Toţi soţii ar fi buni dacă soţiile lor ar fi răbdătoare şi gata să-i mulţumească în tot ceea ce nu este rău”.

Ca mamă, a trăit multe momente de suferinţă ori de câte ori a pierdut rând pe rând, la vârste fragede, cinci dintre cei şase copii ai ei. Doar Poldino a mai rămas cu ea. Toţi au murit de aceeaşi boală. Chiar şi soţul ei avea să moară de această boală nemiloasă şi necunoscută în acea vreme, pentru care nu existau medicamente; astăzi o numim tuberculoză.

După moartea soţului, după multă durere şi suferinţă, la sfatul duhovnicului, se dedică deţinutelor din închisoarea pentru femei din Parma – un loc de mare suferinţă pentru răufăcătoarele din ţară, tinere şi chiar minore acuzate de hoţii, desfrâu şi pruncucideri. Mizeria morală şi materială din aceste închisori o atinse profund. În scrierile ei găsim scris: „Mergând prin închisori, sufletul meu a fost copleşit de durere. Nu mă lăsa inima să văd cum pier atâtea suflete…” Cu lacrimi în ochi se ruga pentru salvarea sufletelor acestora, iar când vizita deţinutele le era soră şi mamă, le asculta, le îndruma, de aceea în scurt timp multe dintre acele femei s-au căit pentru greşelile lor. În închisoare au început să răsune cântece sacre şi rugăciuni în loc de certuri şi violenţe. Directorul închisorii declara: „Această închisoare s-a transformat într-o adevărată mănăstire”.

Dorinţa ei de a se consacra cu totul lui Dumnezeu a fost ascultată la 1 mai 1857 când fondează familia religioasă „Slujitoarele Preacuratei” de Parma, pentru a mărturisi milostivirea lui Dumnezeu şi maternitatea Mariei.

Faima sfinţeniei sale era răspândită încă în timpul vieţii ei. Lume din toate părţile veneau să o viziteze, să-i ceară sfaturi şi să mijlocească pentru ei. Fericitul Guido Maria Conforti – fondatorul misionarilor saveriani – a cerut mijlocirea ei când era seminarist. A fost amânat de la sfinţirea ca preot datorită unei boli. Fericita îl asigură: „Vei deveni preot şi episcop”.

Sfârşitul vieţii ei a fost marcat de suferinţe fizice care se agravau, însă şi de candidate care îmbrăţişau viaţa consacrată. Înainte de plecarea ei din lume surorile plângeau. Ea le încuraja: „Nu vă fie frică fiicele mele: cel care ne-a ajutat până acum, va continua opera de mântuire.” Ziua plecării din această lume, 7 februarie 1893, pentru toţi cei care se roagă prin mijlocirea ei reprezintă o zi de mare comemorare. (material realizat de Surorile „Slujitoarele Preacuratei” de Parma, comunitatea din Târgu Ocna)

Sursa: Ercis.ro