Sf. Antonin din Florenţa

• Episcop
• 1389-1459
• n.: la 1 martie 1389, Florenţa, Italia
• d.: la 2 mai 1459, Florenţa, Italia
• 2 mai (latin)

Fiul unui notar din marele oraş Florenţa, Antoniu s-a născut în anul 1389 şi la botez i s-a dat numele de Anton. Mai târziu, datorită staturii lui mici şi sănătăţii şubrede, i s-a spus Antonin. Tot pentru acest motiv, când, la vârsta de 14 ani, a cerut să fie primit în mănăstirea călugărilor dominicani din oraş, a fost amânat pentru un an, cerându-i-se, pentru a-l descuraja, să înveţe pe de rost Decretaliile lui Graţian. După un an, se prezintă cu imensul volum de legi ştiut pe dinafară şi este primit în Mănăstirea „Sancta Maria cea Nouă”, unde îl întâlneşte pe renumitul pictor Giovani da Fiesole, cunoscut sub numele de Fra Angelico. Începând din anul 1413, când este sfinţit preot, îndeplineşte diferite misiuni în cadrul Ordinului Dominican, fiind numit vicar, vizitator superior local la Fiesole, Roma, Napoli, Florenţa. Deşi cu o sănătate şubredă şi adesea chiar bolnav, desfăşoară o activitate imensă, atât pe tărâm administrativ, cât şi spiritual. El i-a încredinţat lui Fra Angelico sarcina de a decora Mănăstirea „Sfântul Marcu” cu picturile ce au rămas ca adevărate capodopere. E de mirare că în mijlocul atâtor ocupaţii a găsit timp şi pentru a scrie numeroase lucrări, între care un loc deosebit îl merită Summa moralis, o mare enciclopedie sistematică a teoriei şi practicii vieţii creştine. În toate lucrările sale, se observă grija de a lăsa la o parte discuţiile savante şi a se opri îndelung asupra a ceea ce considera util pentru el şi pentru alţii. Insistă în chip deosebit asupra ascultării şi cunoaşterii învăţăturii creştine, precum şi asupra folosirii dese şi corecte a sfintelor sacramente.

Era un om practic, sensibil la problemele sociale ale timpului său, silindu-se să dea o orientare creştinească mişcării de renaştere culturală şi socială. A insistat şi a reuşit să organizeze o asistenţă medicală sistematică dirijată de autoritatea oraşului; având un bagaj de cunoştinţe extraordinar de mare în materie de religie, drept, politică, economie; zilnic trebuia să primească în audienţă numeroşi vizitatori, din toate treptele sociale, care veneau să-i ceară sfatul în diverse probleme; şi a fost numit „Antonin al consfătuirilor”. Între timp, rămâne vacant scaunul arhiepiscopal din Florenţa; Papa Eugen al IV-lea, probabil la sugestia lui Fra Angelico, care lucra la Roma o pictură cerută de Supremul Pontif, îl numeşte arhiepiscop pe fratele Antonin.

Cel dintâi ce a rămas surprins, şi chiar înspăimântat de această numire, a fost însuşi Antonin, care a fugit să se ascundă la Marema. În cele din urmă, făcând act de supunere, a acceptat. Cu toate suferinţele fizice care-l asaltau în permanenţă, timp de 13 ani, a păstorit turma încredinţată, vizitând toate parohiile, mergând călare pe spatele măgăriţei, asemenea unui umil frate călugăr. Poporul florentin îl iubea ca pe un părinte, deoarece Sf. episcop, într-o anumită situaţie, i-a luat apărarea chiar împotriva lui Cosimo de Medici, stăpânul puternic şi temut al Florenţei. Acest adevărat păstor bun, umil şi învăţat, plin de zel şi de bunătate, s-a jertfit pentru turma sa până în pragul morţii, care, în ziua de 2 mai 1459, i-a închis ochii. A fost declarat sfânt la 31 mai 1523, de către Papa Adrian al Vl-lea.

Numele Antonin este un diminutiv de la Anton; datorită apropierii de pronunţare cu cuvântul grec anthos = floare, se consideră că ar fi posibil ca Anton să însemne floare, persoană ce promite să aducă roade bogate. Sfântul Antonin ne arată că harul lui Dumnezeu şi efortul statornic al omului aduc roade bogate, chiar atunci când statura lui este mică şi sănătatea şubredă.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti