Sf. Aron

• Patriarh
• 1 iulie (latin)

Profilul lui Aron este deja trasat în mod magistral de însăşi Biblia, care, pe de altă parte, este singurul izvor privind biografia sa. În afară de ampla şi clara tratare a primelor cinci cărţi ale Sfintei Scripturi (Pentateuhul), mai sunt două fragmente în Scrisoarea către Evrei şi în Cartea lui Ben Sirah. Scrisoarea către Evrei se referă tocmai la Aron la începutul capitolului al cincilea, când este propusă reflecţia despre semnificaţia şi extensiunea preoţiei lui Cristos: „Orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relaţiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri şi sacrificii pentru păcate. El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în greşeală, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune şi, din cauza ei, trebuie să ofere sacrificii pentru păcate atât pentru popor, cât şi pentru sine. Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Aaron” (Evr 5,1-4).

Cartea lui Ben Sirah (numită şi Ecleziastic) exaltă figura lui Aron, aşezând-o pe primele locuri ale galeriei „oamenilor iluştri”, cărora Isus Ben Sirah le acordă o importanţă deosebită. În preamărirea acestor „strămoşi ai noştri prin naştere”, într-adevăr, autorul sacru poate sublinia aspectele care i se par mai semnificative pentru înţelegerea „legământului” pe care Dumnezeu l-a încheiat cu poporul său. Şi preoţia lui Aron (şi a succesorilor săi, până la contemporanul Simon) este unul dintre cele mai caracteristice.

Frate de sânge al lui Moise, a fost o glorie a lui Aron aceea de a fi colaborator privilegiat (chiar dacă puţin gelos) al marelui conducător carismatic pe care Dumnezeu îl trimisese poporului său sclav în Egipt, pentru a-l conduce spre ţara făgăduită. „El (Dumnezeu) l-a înălţat pe Aron, sfânt ca şi el (Moise), fratele său, din tribul lui Levi. A stabilit cu el o alianţă veşnică şi i-a dat preoţia în rândul poporului. L-a cinstit cu podoabe strălucitoare şi l-a făcut să îmbrace o haină de slavă”. Elogiul continuă cu descrierea amănunţită a măreţelor veşminte îmbrăcate de Aron în exercitarea ministerului său. „Moise l-a consacrat şi l-a uns cu untdelemn sfânt. A încheiat o alianţă veşnică pentru el şi urmaşii săi, cât va dura cerul: aceea de a prezida cultul, de a exercita preoţia şi de a binecuvânta poporul în numele Domnului”. Om slab şi păcătos asemenea tuturor, Aron este, totuşi, modelul colaborării cu Dumnezeu pentru actualizarea „planului său de iubire”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei