Sf. Beniamin diaconul

• diacon, martir
• c.329-c.422
• n.: în c.329
• d.: în c.424, Persia
• 31 martie (latin)
• 13 octombrie (bizantin)

Şi acesta este unul din ceata împurpurată a martirilor, despre care nu avem date precise. Faptul că era diacon dovedeşte o pregătire deosebită din partea lui şi o încredere deosebită din partea Bisericii: diaconii erau însărcinaţi cu administrarea bunurilor materiale ale Bisericii, dar şi cu predicarea cuvântului lui Dumnezeu. A murit în 422, în Persia, în timpul persecuţiei regelui Izdegerd. Întemniţat timp de 2 ani, pentru că făcea propagandă creştină, şi eliberat la intervenţia împăratului Teodosiu, este din nou închis şi torturat până la moarte, pentru că a continuat să răspândească religia creştină.

Beniamin este numele ultimului şi al celui mai iubit dintre copiii patriarhului Iacob. Literar tradus, înseamnă „fiul mâinii drepte”, adică al norocului, al fericirii. Pentru bătrânul Iacob şi soţia lui, Rahela, acest copil a fost o mare fericire, după ce îl pierduseră pe Iosif, pe care fraţii mai mari, din invidie, l-au vândut ca sclav. Există şi o formă feminină: Beniamina. La noi se prezintă şi în formele Veniamin şi Veniamina, după citirea greacă. Acest nume a devenit şi comun: beniamin, beniamină aplicându-se copiilor sau persoanelor – în cadrul unui colectiv – mai mici şi mai dragi. „N…” este beniaminul sau beniamina clasei.

Acest nume atât de vechi ne aminteşte că, în faţa lui Dumnezeu, suntem cu toţi beniamini: „Cine va deveni ca un copil, acela va ajunge în împărăţia Tatălui”. La sfântul Botez, peste fiecare creştin s-a rostit expresia: „Acesta este fiul meu mult iubit!”

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti