Sf. Cazimir

• 1458-1484
• n.: la 3 octombrie 1458, Wawel, Cracovia, Polonia
• d.: la 4 martie 1484, Gradno, Lituania (azi Belarus)
• 4 martie (latin)

„Întotdeauna a voit să fie considerat mai mult printre cei blânzi şi săraci cu duhul, decât printre nobilii şi puternicii acestei lumi” [1].

Este dificil să distingi între ceea ce este istorie şi legendă la personajele cele­bre care au trăit la curte şi au fost ridicate la cinstea altarelor de propriul popor, uneori mai mult datorită iubirii faţă de patrie decât pentru sfinţenia dovedită în viaţa personală. Însă în cazul sfântului Cazimir nu este aşa, deoarece, după doar 36 de ani de la moartea sa, un legat pontifical, Zaccaria Ferreri, s-a dus în locurile unde el îşi petrecuse viaţa şi a declanşat un proces regular de beatificare, între­bând persoane care îl cunoscuseră şi scriindu-i apoi el însuşi biografia în liniile ei esenţiale.

Sub hainele principelui, inima unui sfânt

Cazimir s-a născut la Cracovia, la 3 octombrie 1458, ca fiu al lui Cazimir al IV-lea, rege al Poloniei şi arhiduce al Lituaniei, de unde provenea familia sa, şi al Elisabetei de Austria. Era al treilea dintre cei treisprezece fii. La 13 ani, prin uneltirile de la curte, a fost desemnat rege al Ungariei, dar concetăţenii săi au trebuit să renunţe la planul lor după un eşec militar. Ambientul familiar, profund religios şi sănătos din punct de vedere moral, şi lucrarea prudentă a predecesorilor săi au deschis orizonturi foarte vaste ambiţiilor pentru tron. o influenţă benefică a avut asupra lui canonicul Jan Dlugosz, cunoscut istoriograf polonez şi fin educa­tor. Prin mărturia acestuia, aflăm date despre inteligenţa ieşită din comun a lui Cazimir, pe care el a demonstrat-o nu numai în studiu, dar şi în împlinirea unor delicate misiuni încredinţate de tatăl său.

Avea o devoţiune profundă faţă de Euharistie şi o iubire specială pentru sfân­ta Fecioară, căreia îi adresa zilnic rugăciunea atribuită sfântului Bernard (în fiecare zi aleargă la Maria), dar pe care poporul lituanian şi polonez o conside­rau compusă de principe, deoarece aceasta a fost găsită scrisă de mâna proprie pe un pergament aşezat sub capul său în mormântul de la Vilnius.

Voiau să-l facă să se căsătorească, dar el avea deja o legătură

În anul 1481, curţile Poloniei şi Germaniei au purtat tratative pentru căsăto­ria dintre Cazimir şi o fiică a împăratului Frederic al III-lea, dar principele nu a voit să ştie de aşa ceva, deoarece el îşi consacrase întreaga viaţă lui Dumnezeu, chiar dacă nu a intrat niciodată în mănăstire. În cariera sa politică, mai întâi a fost regent al regatului Poloniei, în timp ce tatăl său îşi avea reşedinţa la Vilnius, apoi, vicecancelar al Lituaniei.

Apărător al săracilor

În exerciţiul funcţiilor sale, s-a distins prin grija faţă de săraci, care în timpul acela erau destul de mulţi şi îşi găseau sprijin numai în operele de binefacere. El s-a interesat, de asemenea, ca în Polonia şi Lituania să nu lipsească păstorii buni în dieceze şi parohii. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză în Lituania, a murit la Gradno, în 1484. Polonezii şi lituanienii l-au cinstit îndată ca sfânt, simbol sacru al credinţei şi independenţei politice din ţările lor. În anul 1520, Conciliul al V-lea din Lateran a confirmat oficial sfinţenia eroică a lui Cazimir.

Note:
[1] Viaţa sfântului Cazimir, scrisă de un autor aproape contemporan. Cit. în Liturgia orelor.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog