Sf. Celestin al V-lea

• Papă
• 1215-1296
• n.: în 1215, Isernia, Sicilia, Italia
• d.: la 19 mai 1296, Roma, Italia
• 19 mai (latin)

Secolul al XIII-lea este numit secolul marilor sfinţi; atunci au trăit şi activat sfinţii: Dominic, Francisc de Assisi, Anton de Padua, Bonaventura, Toma de Aquino, Ludovic al IX-lea, Raimund de Penyafort; atunci au trăit sfintele: Clara, Hedviga, Elisabeta a Ungariei. Dar secolul al XIII-lea este şi secolul unor adânci rupturi în sânul Bisericii: cardinalii adunaţi la Perugia pentru alegerea noului papă a trebuit să discute doi ani de zile pentru a ajunge de acord să aleagă în cele din urmă un renumit pustnic, în vârstă de 79 de ani: Petru din Morrone. El şi-a luat numele de Celestin al V-lea. Este ales papă la 5 iulie 1294, dar numai după cinci luni, la 13 decembrie din acelaşi an, depune coroana papală şi fuge la un schit, ca un umil călugăr. Şi astăzi, gestul său este judecat în moduri foarte diferite. Dante l-a aşezat pe Celestin al V-lea chiar în Infern, motivând că este colui che fece per viltade il gran rifiuto – „acela care, din laşitate, a refuzat marea sarcină încredinţată”. Alţii, dimpotrivă, consideră că tocmai în această împrejurare evlaviosul pontif a dovedit o extraordinară tărie de caracter, renunţând la tiara papală atunci când a observat manevrele politice primejdioase pe care principii şi cardinalii le ţeseau în jurul persoanei sale.

Petru din Morrone era al zecelea din doisprezece copii ai unei familii de ţărani săraci din Isernia – Italia şi s-a născut în anul 1215. Începând de la vârsta de 16 sau 17 ani, a umblat prin diferite mănăstiri şi schituri singuratice, până în 1238, când face primul său pelerinaj la Roma; aici este sfinţit preot şi obţine învoirea să ducă o viaţă de pustnic. Se stabileşte mai întâi pe Muntele Morrone, unde întemeiază un schit de pustnici cu o viaţă foarte aspră; trece apoi în alte părţi, căutând locuri situate pe înălţimi, unde organizează mai multe schituri reunite în Ordinul „Fraţii cinstitori ai Duhului Sfânt”, mai cunoscuţi sub numele de „Celestini”. În anul 1274, Petru din Morrone merge până la Lyon, unde avea loc un Conciliu Ecumenic, şi obţine de la Papa Grigore al X-lea aprobarea Ordinului întemeiat de el.

Întorcându-se în Italia, sfântul pustnic, mânat de dorul singurătăţii, se mută din loc în loc pentru a vizita diferitele comunităţi monastice, dar, mai ales, pentru a scăpa de vizitele admiratorilor, care alergau la el atraşi de renumele sfinţeniei lui. În anul 1286, convoacă adunarea generală, capitolul general, al Congregaţiei sale şi, în faţa tuturor, renunţă la calitatea de superior suprem, cerând să fie ales un altul, iar lui să i se dea învoirea de a locui în schitul în care se va simţi mulţumit, dată fiind vârsta înaintată şi starea sănătăţii lui. Pe când se afla în Schitul „Sfântul Onofrei”, fiind aproape de vârsta de 79 de ani, i s-a adus vestea alegerii la scaunul pontifical.

După ce a considerat că este spre binele Bisericii să renunţe la misiunea încredinţată de Conclavul de la Perugia, Celestin al V-lea ar fi voit să se retragă la mult-dorita pace a schitului, dar nu i-a fost cu putinţă. Succesorul său, Papa Bonifaciu al VIII-lea, de teamă ca nu cumva susţinătorii lui Celestin al V-lea să creeze noi dificultăţi Bisericii, l-a ţinut sub pază în castelul de la Fumone, unde şi-a trăit ultimele luni într-o izolare completă. Aici a încetat din viaţă la 19 mai 1296.

Deşi împrejurările l-au pus într-o lumină nefavorabilă, atât credincioşii, cât şi forurile conducătoare au văzut în el un suflet curat, nobil şi cu totul dăruit intereselor Bisericii lui Cristos. La numai 17 ani după moarte, papa Clement al Vl-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.

Numele Celestin pentru bărbaţi şi Celestina pentru femei provin din adjectivul coelestis = ceresc, ceea ce aparţine împărăţiei cerului. Creştinii au folosit deseori aceste nume, care, şi prin sonoritatea lor, amintesc ceva din limpezimea şi puritatea cerului senin, iar sufleteşte, par o reflexie a luminii şi a păcii din casa Tatălui.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti