Sf. Chiriac

• Episcop, martir
• 4 mai (latin)
• 14 aprilie (bizantin)

Cine a fost în realitate sfântul Chiriac, pe care oraşul Ancona îl sărbătoreşte astăzi ca patron al său? A fost episcop al oraşului adriatic sau al Ierusalimului, sau al amândurora, în timpuri succesive? După un text apocrif, cunoscut deja sfântului Grigore din Tours, la muncile pentru regăsirea crucii lui Cristos în oraşul sfânt, susţinute de către episcopul de Ierusalim şi de Elena, pioasa mamă a împăratului Constantin, ar fi luat parte un evreu cu numele de Iuda. Printre primele efecte miraculoase produse de lemnul sfânt ar fi fost de recunoscut convertirea acestui evreu.

Schimbându-şi numele de Iuda în acela de Chiriac (nume de origine greacă, însemnând „patrician”, destul de răspândit în toată lumea romană), după ce a parcurs drumurile Palestinei, a fost ales episcop al oraşului sfânt şi, ca atare, ar fi suferit martiriul, împreună cu mama, numită Ana, în timpul persecuţiei lui Iulian Apostatul. Dar tradiţia anconitană, susţinută de însemnate mărturii de cult şi foarte vechi monumente, tradiţie culeasă de însuşi Martirologiul roman, concordă cu textul apocrif citat mai sus numai în prima parte.

Abia convertit, probabil pentru a se sustrage ostilităţii foştilor săi coreligionari, Iuda, luându-şi numele de Chiriac cu ocazia botezului, ar fi părăsit Palestina, pentru a se stabili în Italia, debarcând în sfârşit la Ancona. Aici a fost ales episcop, într-o epocă de extraordinară înflorire a creştinismului, ieşit de curând din clandestinitate prin edictul de la Milano. După un lung episcopat, Chiriac, plin de merite, a voit să facă un ultim pelerinaj în Ţara Sfântă, pentru a revedea ţara lui Isus şi a tinereţii sale. Aici l-ar fi aşteptat sabia ultimului persecutor roman, Iulian Apostatul, iar sfântul bătrân ar fi obţinut victoria martiriului. Mai târziu, rămăşiţele pământeşti ale episcopului ar fi ajuns în mod fericit la Ancona, închise într-o ladă împinsă de valurile mării până în port. Pentru a aminti această legendă, la 4 mai, în domul anconitan, sunt împărţite mănunchiuri de trestie binecuvântate.

Printre mărturiile vechiului cult adus la Ancona sfântului Chiriac este reproducerea imaginii sfântului pe monedele monetăriei anconitane şi pe monumente. Însăşi catedrala, dedicată deja sfântului Laurenţiu, în secolul al XIV-lea a primit definitiv titlul sfântului patron. Biserica impresionantă, care domină oraşul adriatic de pe înălţimea colinei Gasconului, se prezintă mai întâi privirii aceluia, care soseşte la Ancona pe uscat sau pe mare, şi-i aminteşte numele sfântului episcop debarcat şi el în oraşul adriatic, mai întâi ca exilat, apoi ca păstor.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei