Pages Menu
Categories Menu

Ciprian de CartaginaSf. Ciprian de Cartagina

  • Episcop, martir
  • c.200-248
  • n.: în c.200, Cartagina, Africa de Nord
  • d.: la 14 septembrie 258, Cartagina, Africa de Nord
  • 16 septembrie (latin)

Victime ilustre ale persecuţiei lui Valerian, respectiv în iunie 253 şi la 14 septembrie 258, sunt papa Corneliu şi episcopul de Cartagina Ciprian, ale căror comemorări apar unite în vechile cărţi liturgice de la Roma, deja pe la mijlocul secolului al IV-lea. Într-adevăr istoria lor se împleteşte, chiar dacă se desprinde mai mult imaginea marelui episcop african. Ciprian, născut la Cartagina în jurul anului 210, încă păgân a fost profesor şi avocat vestit. Convertindu-se în anul 246, a fost ales după trei ani pentru episcopat. Imediat ce a ocupat catedra de la Cartagina, a izbucnit persecuţia lui Deciu. Creştinii trebuiau să se prezinte la magistrat şi să ceară libellus, adică un certificat care să-i declare cetăţeni buni şi oneşti, îndeplinind în mod evident înainte de aceasta simpla formalitate de a arunca câteva boabe de tămâie în vasul cu jeratic aşezat în faţa unui idol.

De această apostazie obligatorie mulţi s-au ferit cu dibăgie, corupându-i pe funcţionari, care dădeau certificate „la negru”. Aceşti creştini au fost numiţi „libellatici”. Au fost şi cei care au renegat credinţa şi au fost stigmatizaţi cu numele de „lapsi”, căzuţi. Episcopul Ciprian a ales calea clandestinităţii, refugiindu-se la ţară. Trecând furtuna, Ciprian a acordat iertarea „libelaticilor” şi nu a închis calea întoarcerii pentru cei căzuţi, care puteau să fie dezlegaţi în pericol de moarte. Linia sa moderată a fost aprobată de papa Corneliu, cu care Ciprian se aliase şi mai înainte, împotriva antipapei Novaţian, scriind cu acea ocazie tratatul său cel mai important, De Ecclesiae unitate.Corneliu fusese ales papă în anul 251, după o lungă perioadă de scaun vacant, din cauza teribilei persecuţii a lui Deciu. Alegerea sa a fost combătută de către Novaţian, care îl acuza pe papă că este „libellatic”. Ciprian, şi împreună cu el episcopii africani, s-au situat de partea lui Corneliu.

Împăratul Gallus l-a condamnat pe papă la domiciliu forţat la Civitavecchia, unde Corneliu a murit. A fost înmormântat în catacombele lui Calixt. La rândul său Ciprian a fost exilat la Capo Bon, dar când a aflat că a fost condamnat la pedeapsa capitală, s-a întors la Cartagina, pentru că voia să dea mărturia sa de iubire faţă de Cristos în faţa turmei sale. A fost decapitat la 14 septembrie 258. Creştinii din Cartagina aşezaseră sub capul său pânze de in albe pentru a le păstra apoi, îmbibate cu sângele său, ca relicve preţioase. Împăratul Valerian, făcând să fie decapitaţi episcopul Ciprian şi papa Ştefan, pusese capăt în mod inconştient unei dispute iscate între cei doi cu privire la validitatea botezului administrat de eretici, contestată de Ciprian şi afirmată de pontif.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *