Sf. Emiliana

• călugăriţă
• d.: în c.550
• 5 ianuarie (latin)

În ajunul Epifaniei, adică „manifestarea” lui Cristos neamurilor, este amintită o mătuşă de Papă (precum şi sora ei). Familia romană, nobilă şi senatorială Anicia a avut privilegiul de a-l da Bisericii pe Sfântul Papă Grigore cel Mare, „un om mic, dar foarte mare”, după cum îl defineşte Mommsen, comparând insuficienta sa prestanţă fizică şi sănătatea şubredă cu măreţia spirituală şi excelentele calităţi ale omului de conducere. Au avut parte la formarea copilului predestinat atât tatăl, senatorul Gordiano, cât şi mama sfânta Silvia, dar şi două sfinte mătuşe după tată, Tarsilia şi Emiliana (sau Amelia).

Însuşi sfântul Grigore cel Mare ne vorbeşte despre aceste mătuşi, comentând pasajul evanghelic în care Isus spune că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. El aminteşte că împreună cu Emiliana şi Tarsilia, şi o a treia mătuşă, Gordiana, se hotărâse să se consacre Domnului, ducând o viaţă ascetică în casa părintească. Dar numai primele două au ştiut să persevereze şi să progreseze în viaţa de sfinţenie şi fidelitate faţă de chemarea proprie. Însă mătuşa Gordiana revenise puţin câte puţin la vechile obiceiuri lumeşti, până la renunţarea la propunerea de feciorie, căsătorindu-se chiar cu administratorul său.

Sfântul Grigore ne mai relatează un episod simpatic despre mătuşi: Tarsilia era moartă de câteva zile, când Emiliana a auzit din partea ei această invitaţie: Veni, ut quia Natale Dominicum sine te feci, sanctam Theophaniam iam tecum faciam („Am sărbătorit Naşterea Domnului fără tine, dar vino, pentru ca să putem sărbători împreună sfânta Epifanie”). Nu cunoaştem data exactă a morţii Emilianei, dar tradiţia vrea ca ea să fie chiar la 5 ianuarie, ajunul Epifaniei.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei