Sf. Gaspar Bertoni

• preot
• 1777-1853
• n.: la 9 octombrie 1777, Verona, Italia
• d.: la 12 iunie 1853, Verona, Italia
• 12 iunie (latin)

Fiul lui Francisc, un avocat şi notar bogat, şi al Brunorei Ravelli, Gaspar a crescut într-o familie pioasă. Sora lui iubită a murit când el era destul de tânăr. A fost educat acasă, apoi de iezuiţi şi de Congregaţia Mariană la şcoala Sfântul Sebastian în Verona, Italia.

La Prima lui Împărtăşanie, la 11 ani, Gaspar a avut o viziune şi a primit un mesaj cum că trebuia să se facă preot, şi a intrat în seminar în 1796. Pe data de 1 iunie 1796, trupele Revoluţiei Franceze au început o ocupaţie de 20 de ani a nordului Italiei. Gaspar s-a alăturat Fraternităţii Evanghelice pentru Spitale, şi a lucrat pentru a-i ajuta pe cei răniţi, bolnavi, fără adăpost sau afectaţi în vreun alt fel de ocupaţie. A fost hirotonit preot în 1800, pe 20 septembrie.

A fost capelan al surorilor din mănăstirea Sfintei Magdalena Canossa. A fost îndrumătorul spiritual al multora, precum Venerabila Leopoldina Naudet, Venerabila Teodora Campestrini şi al unui întreg seminar. Era un predicator cunoscut şi unul dintre liderii într-o mişcare europeană ce oferea sprijin şi rugăciuni pentru Papa Pius al VII-lea când a fost închis de Napoleon Bonaparte. A înfiinţat oratorii mariane, a organizat şcoli gratuite pentru săraci şi a răspândit devoţiunea la cele Cinci Răni ale lui Cristos. A fondat Congregaţia Sfintelor Stigmate ale Domnului nostru Isus Cristos (stigmatinii) pe data de 4 noiembrie 1816. Misiunea lor era să slujească drept „misionari apostolici în ajutorul Episcopilor”, şi îi aveau ca patroni pe Fecioara Maria şi pe Sf. Iosif.

După un extaz avut în faţa Crucifixului, pe 30 mai 1812, a avut primul atac de febră cu erupţie, fiind pe pragul morţii. Şi-a revenit, dar pentru restul vieţii a rămas într-o stare de sănătate precară, dând un exemplu de răbdare şi de încredere eroică în Dumnezeu. Chiar şi de pe pat, suferind un disconfort de nedescris, a devenit „înger al consilierii” pentru nenumărate persoane ce îl căutau. Imagine autentică a lui Cristos răstignit, cu aproape 300 de intervenţii chirurgicale pe piciorul drept, a suferit pentru binele Bisericii şi pentru mântuirea sufletelor. Când o infirmieră l-a întrebat dacă îi trebuie ceva, a spus: „Îmi trebuie să sufăr”.

Cu gândul la Cristos Înviat, sprijinit de Sfinţii Patroni Maria şi Iosif, a murit la 3.30, într-o duminică după-masa, pe 12 iunie 1853. Congregaţia sa s-a răspândit treptat dincolo de Verona, în alte oraşe ale Italiei, apoi în SUA, Brazilia, Chile, Filipine şi în diverse teritorii de misiune. Trupul său este păstrat într-o biserică din Verona. (traducere: Teodora Capan)