Pages Menu
Categories Menu

GwynllywSf. Gwynllyw


Gwynllyw s-a născut în jurul anului 450, fiind fiul regelui Glywys. Tradiţia îl consideră fondator al oraşului Newport. Viaţa lui este prezentată în unele istorii ca fiind de războinic fără milă, iar în altele ca un conducător drept. O variantă spune că împreună cu 300 de oameni ar fi mers să o răpească pe Gladys, frumoasa fiică a regelui Brychan, dat fiind că acesta a refuzat să i-o dea. A urmat o bătălie pe care regele Arthur ar fi oprit-o.

Fiul lor, Cadoc de Llancarvan, este astăzi unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi galezi. El a fost cel care l-a făcut pe Gwynllyw să îşi schimbe viaţa, să renunţe la violenţă şi să caute iertare pentru păcatele lui. Gwynllyw a avut un vis în care i-a vorbit un înger şi a văzut un bou alb cu o pată neagră pe frunte. Mai apoi a căutat acel bou, iar când l-a întâlnit, pe acel loc a fondat o mănăstire, azi în Newport, adoptând stilul de viaţă eremit. A stat în această mănăstire cu soţia sa, mâncând vegetarian şi scăldându-se în apele rece ale râului Usk în semn de penitenţă. Mai apoi soţii, Gwynllyw şi Gladyn, au decis să se despartă: soţia amers şi a fondat o mănăstire la Pencarn.

Gwynllyw a murit în 29 martie, anul 500 sau 523, avându-i la căpătâi pe Sf. Cadoc şi pe Sf. Dubricius. După moartea sa, chilia sa eremită a devenit un important sanctuar, construindu-se şi o biserică acolo. Acum pe acel loc se află Catedrala Sf. Woolos (o altă formă a numelui Gwynllyw).

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *