Sf. Igin

• Papă
• n.: în Atena, Grecia
• d.: în c.140, Roma, Italia
• 11 ianuarie (latin)

„Comemorarea” sfântului Igin a fost scoasă din calendarul reînnoit, pentru că a fost introdusă numai în secolul al XII-lea; nu există motiv pentru a considera că sfântul Igin a murit martir şi nu se ştie data morţii. Totuşi îi dedicăm profilul zilei, pentru deja lunga tradiţie şi pentru că este un nume drag multor persoane. Spre sfârşitul secolului al II-lea, sfântul Irineu, la întoarcerea dintr-o călătorie la Roma, enumera cei doisprezece episcopi succedaţi pe scaunul roman al sfântului Petru în zilele sale. Igin era al nouălea din această serie, singurul purtător al acestui nume, succesor al sfântului Telesfor „care a dat o glorioasă mărturie”, adică a suferit martiriul, sub împăratul Adrian.

Liber Pontificalis şi Martirologiul roman afirmă că şi Igin a suferit martiriul, la 11 ianuarie (140), în timpul persecuţiei lui Antoninus Pius, şi a fost înmormântat „alături de trupul fericitului Petru în Vatican”. Totuşi pare improbabil, după cum am spus, ca Igin să fi murit martir. Meritele sale au fost altele. În timpul scurtului său pontificat (136-140), micşorându-se atacurile păgânilor contra „noului neam fără patrie” (după cum erau numiţi creştinii), Biserica s-a văzut ameninţată din interior de proliferarea sectelor eretice.

Valentin şi Cerdone îndrăzniseră să se ducă chiar la Roma, pentru a răspândi erezia gnostică, un amestec de doctrine şi practici religioase cu caracter filozofic şi mistagogic călăuzite de acest principiu fundamental: există o singură credinţă comună care poate fi de ajuns poporului, dar există şi o ştiinţă rezervată celor învăţaţi, care oferă o explicaţie filozofică a credinţei comune. Cei doi eretici au fost dezaprobaţi de către papa Igin pe care Liber Pontificalis îl defineşte „filozof”, de origine ateniană. Un filozof, deci, la cârma bărcii lui Petru în momentul just, când infiltranta erezie gnostică tindea să absoarbă Revelaţia divină, pentru a face din ea doar o filozofie religioasă.

Igin s-a străduit astfel să păstreze integritatea învăţăturii genuine evanghelice. În afară de aceasta, după exemplul marelui împărat Adrian, care crease un eficient aparat birocratic ce asigura o administraţie înţeleaptă a imensului Imperiu Roman, a intervenit asupra structurii ierarhice, instituind Ordinele minore, care permiteau îmbunătăţirea slujirii Bisericii şi pregătirea candidaţilor la preoţie printr-o apropiere progresivă de sfintele mistere. Se pare că de la el provine şi introducerea rolului de naş în cazul botezului.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei