Fer. Ioan Bălan

• Episcop, martir
• 1880-1959
• n.: la 11 februarie 1880, Teiuș
• d.: la 4 noiembrie 1959, București
• 2 iunie (bizantin)

Născut la Teiuș (atunci Tövis), în 11 februarie 1880, PS Ioan Bălan, viitorul Episcop de Lugoj a fost cel de-al 10-lea fiu, din cei 12, ai lui Ștefan și Anicăi. Între 1885-1890 a făcut școala primară la Teiuș, apoi a continuat studiile la Blaj, unde, în 1899, a promovat examenul de bacalaureat. Între 1899-1904 a urmat cursurile Facultății de Teologie din Budapesta, ca alumn al Seminarului Central. În următorii doi ani, până în 1906, a studiat la Universitatea din Viena, unde a obținut doctoratul în Teologie, ca alumn al Institutului Augustineum.

A fost hirotonit preot la 7 iulie 1903, în Catedrala din Blaj, de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Victor Mihályi de Apșa. În același an a fost numit subprefect la Internatul Vancean din Blaj și a început o intensă activitate publicistică. Devine colaborator la ziarul Unirea: foe bisericească politică. După încheierea studiilor, între 1906-1909, a îndeplinit funcția de vicenotar consistorial la Blaj. În 1909, la cererea Mons. Vladimir Ghika, a plecat la București unde exista nevoia unui preot greco-catolic. În 1911, preotul Ioan Bălan a fost numit protopop pentru românii greco-catolici din București.

În 5 nov. 1914 într-o scrisoare adresată Mons. Vladimir Ghika afirma: „Am venit în țară crezând că, prin glasul Prințului Ghika, mă cheamă Dumnezeu. În zilele acelea cât ai stat D-ta în Blaj, eu mă gândeam la greutățile de aici și doream așa de mult să fac ceva, cerând de la Dumnezeu cununa muceniciei, nu pentru fericirea mea, ci pentru a semăna bine darul lui Dumnezeu…” Pentru că era cetățean austro-ungar, la 14 iunie 1916 a fost arestat preventiv la Fort Domnești (lângă București) și apoi dus la închisoarea din Huși și în continuare transferat la închisoarea din Iași. A fost eliberat, în 5 decembrie 1916, când s-a implicat în ajutorarea răniților din Spitalul brâncovenesc.

În 1920 a primit de la Arhiepiscopul romano-catolic de București, Raymund Netzhammer, mandatul de a-i păstori pe credincioșii greco-catolici din București, fiind numit, în nov. 1920 și secretar la Nunțiatura Apostolică din București. În decembrie 1920 a revenit la Blaj, primind titlul de canonic, apoi, din 1 martie 1921 a fost numit rector al Academiei de Teologie din Blaj. Între 1922-1926 a fost deputat în Parlamentul României. Între 1929-1935, ca delegat al episcopatului greco-catolic român la Roma, a făcut parte din comisia de redactare a Codului Canonic al Bisericilor Răsăritene. În 1933 a primit titlul de prelat domestic al Papei Pius al XI-lea.

La 29 august 1936, Papa Pius al XI-lea l-a numit Episcop de Lugoj. Confirmarea s-a făcut la 11 septembrie 1936 prin decretul 2070 al regelui Carol al II-lea. A fost consacrat Episcop la 18 octombrie 1936, în Catedrala din Blaj, de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Alexandru Nicolescu, asistat de PS Iuliu Hossu și PS Alexandru Rusu. A fost instalat, la 1 noiembrie, în același an, în Catedrala din Lugoj. Episcopul Ioan Bălan a desfășurat o intensă și rodnică activitate pastorală. În 1934 a înființat, alături de alți preoți, Asociația preoțească Sf. Nichita al Remesianei, al cărei președinte a fost. Era un ales cărturar, vorbea curent mai multe limbi, printre care elena și ebraica. A publicat numeroase articole, cărți, lucrări de specialitate, între care, în noiembrie 1938, a doua ediție, revizuită, a traducerii în limba română a Noului Testament. În 1940, cu ocazia jubileului de 60 de ani, a fost decorat cu «Coroana României» în grad de mare ofițer, acordată de Regele Carol al II-lea. Din anul 1943 s-a implicat în proiectul pentru crearea Misiunii Greco-Catolice Românești din Paris.

De la începutul persecuției regimului comunist asupra Bisericii Greco-Catolice, Episcopul Ioan Bălan a făcut alegeri curajoase, fiind conștient că risca închisorile comuniste: i-a încurajat pe credincioși, i-a pregătit pentru persecuție, s-a luptat în mod deschis împotriva terorii și minciunilor pe care le-a folosit regimul pentru a constrânge catolicii la unificare. În același timp, a cerut preoților săi să nu se expună în mod inutil. A fost arestat în 28 octombrie 1948 și dus la Secția Securității din Lugoj, de unde a fost transferat în arestul Ministerului de Interne de la București. Între 2 nov. 1948 – 26 febr. 1949, a fost plasat în arest preventiv, împreună cu ceilalți episcopi, la vila patriarhală de la Dragoslavele.

Patriarhul ortodox Justinian Marina, însoțit de ofițeri de Securitate, i-a vizitat pe Episcopii greco-catolici la Dragoslavele, pentru a le aduce Decretul nr. 358/1948 de desființare a Bisericii Greco-Catolice și a le cere să facă trecerea la Biserica Ortodoxă. În fața Episcopilor „a luat cuvântul Patriarhul: «Dacă nu veți trece la Biserica Ortodoxă, eu îmi voi lua brațul ocrotitor de pe dumneavoastră». Aceasta însemna arestarea. Atunci Episcopul Ioan Bălan a zis: «Preafericite, dacă noi, Episcopii greco-catolici, am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, în acest moment ne-am da semnătura de trecere, căci noi voim să fim cu Cristos! Dar nu ați venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuțile creștinești, ci ne-ați arestat și ne-ați întemnițat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos! Dacă nouă, Episcopilor uniți, ne-ar fi propus și promis cineva că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână, cu condiția să arestăm și să întemnițăm pe ierarhii ei, sau numai pe unul dintre ei, noi ne-am fi dat viața, dar nu am fi acceptat. Atâta vreme cât suntem în edificiile Bisericii Ortodoxe, suntem prizonierii ei!»”

Între 27 februarie 1949 – 24 mai 1950, Episcopii greco-catolici au fost transferați în arest la Mănăstirea Căldărușani. A urmat, între 25 mai 1950 – 4 ianuarie 1955, detenția în Penitenciarul din Sighet. Episcopii care au supraviețuit condițiilor de exterminare de la Sighet: Iuliu Hossu, Alexandru Rusu și Ioan Bălan, au fost închiși o perioadă într-o locație secretă a Securității (6 ianuarie 1955 – 2 februarie 1955). Între 2 februarie 1955 – 7 mai 1955, cei trei Episcopi au fost duși, pentru o perioadă de refacere, la Spitalul I.C. Frimu (Spitalul Floreasca) din București.

Pentru că au rămas fermi în decizia de a nu își lepăda credința, între 7 mai 1955 – 14 iulie 1956, Episcopii Hossu, Rusu și Bălan au fost duși, în domiciliu obligatoriu, la Mănăstirea de la Curtea de Argeș și apoi despărțiți în trei locații separate. S-a păstrat o mărturie a unui anchetator, care, la 8 mai 1958, scria: „[Episcopul] este pregătit și se pregătește în fiecare zi să poată răspunde când îl va chema Domnul la sine […] Aducând vorba de religia greco-catolică, mi-a spus că în 1948 Patriarhul i-a făcut propunerea să îl facă Mitropolit, însă i-a răspuns că el nu a făcut și nu vrea să facă politică, și că așteaptă ca Dumnezeu [sic!] să îl judece ca Episcop catolic.”

Între 14 iulie 1956 – 4 august 1959, Episcopul Ioan Bălan rămâne cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ciorogârla. În tot timpul detenției, a oferit suferințele sale pentru Biserica persecutată și a avut forța de a nu se plânge niciodată, în tot timpul celor aproape 5 ani de penitenciar și domiciliu forțat. S-a stins din viață la Mănăstirea Ciorogârla, în 4 august 1959, fiind înhumat, la 06 aug. 1959, în Cimitirul Bellu Catolic din București. La 8 octombrie 2013 a fost deshumat, iar la 23 noiembrie 2013 osemintele au fost depuse la Catedrala greco-catolică din Lugoj. Va fi beatificat de către Sf. Părinte Francisc, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici morți în faimă de martiri în timpul regimului comunist, la 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj.