Fer. Ioana Maria Bonomo

• călugăriţă
• 1606-1670
• n.: la 15 august 1606, Asiago, Vicenza, Italia
• d.: la 1 martie 1670
• 1 martie (latin)

S-a născut la Asiago, în casă tatălui său, pe 15 august 1606. Tatăl se numea Giovanni şi era un negustor bogat a cărui familie avea terenuri nu numai la Asiago, dar şi în ţinuturile vecine. Mama se numea Virginia şi era din familia nobilă Ceschi din Borgo Valsugana.

Avea doar 10 luni când a vorbit pentru prima dată, ca un dar venit din cer pentru a-şi împiedica tatăl să facă o faptă rea. La cinci ani, prin inspiraţie divină, pătrunsese deja misterul prezenţei euharistice. Încă de mică a învăţat singură limba latină, fără profesori sau educatori. Avea doar şase ani când mama ei a murit, în 1612, iar în 1615, tatăl a încredinţat-o surorilor clarise din Trento, pentru ca acestea să se ocupe de educaţia micuţei. Surorile au educat-o, aşa cum se obişnuia atunci, învăţând-o religie, literatură, muzică, broderie şi dans.

La doar nouă ani a fost admisă pentru Prima Sfântă Împărtăşanie. Această vârstă era foarte mică pentru acele timpuri. Cu acea ocazie, a făcut un vot de castitate, pe care l-a menţinut fidelă tot restul vieţii ei. La doisprezece ani i-a scris tatălui despre intenţia ei de a deveni călugăriţă clarisă şi de a rămâne la Trento. La început tatăl s-a opus, a retras-o de la şcoală şi a adus-o înapoi la Asiago pentru a o îndrepta spre căsătorie. Într-un final a acceptat dorinţa fetiţei de a se consacra, dar a dorit să aleagă el mănăstirea şi ordinul. A fost novice în mănăstirea Sfintei Clara şi acompania la Liturghia duminicală cu vioara, ceea ce atrăgea o mulţime imensă de credincioşi la bisericuţă.

A intrat pe 21 iunie 1621 în mănăstirea benedictină din Bassano şi a primit numele de Giovanna Maria. Viaţa i-a fost presărată cu viziuni cereşti şi pentru circa şapte ani a avut multe haruri şi s-a bucurat de fericiri cereşti mai ales în timpul experienţelor mistice, care deveneau mai intense când primea Euharistia. Apogeul a fost atins prin experienţa dialogului cu Mântuitorul. Timp de câţiva ani, de joi până sâmbătă dimineaţă, trăia durerea pătimirii primind chiar şi stigmatele. A suferit mult din cauza modului în care era văzută în mănăstire şi s-a rugat pentru ca extazele să aibă loc numai noaptea, iar stigmatele să nu mai fie vizibile, astfel să-şi ducă viaţa în mod normal.

Faima ei de sfinţenie le punea în dificultate pe surorile din mănăstire şi pentru o perioadă lungă chiar şi confesorul ei a crezut că este nebună, astfel că i-a interzis să comunice cu exteriorul şi chiar să primească Preasfânta Împărtăşanie – totul până când o Ostie i-a fost adusă de un înger. Situaţia s-a schimbat în ultimii 20 de ani ai vieţii ei când, fiind aleasă superioară şi superioară generală, le-a învăţat pe surori că sfinţenia nu constă în a face lucruri măreţe, ci în a face bine lucrurile simple, obişnuite. Mulţi nobili îi cereau sfatul şi mulţi săraci s-au bucurat de caritatea ei. Umilinţa şi răbdarea i-au caracterizat viaţa.

A murit pe 1 martie 1670, plecându-şi genunchii sub greutatea durerilor şi a meritelor. A lăsat în urmă o moştenire spirituală ce se revarsă din scrierile şi scrisorile ce s-au păstrat. Multe vindecări au fost atribuite mijlocirii ei.

Sursa: adaptare după FB Sfântul zilei