Fer. Iolanda a Poloniei

• prinţesă, călugăriţă
• 1235-1298
• n.: în 1235, Ungaria
• d.: la 11 iunie 1298, Polonia
• 11 iunie (latin)

Fericita prinţesă Iolanda, fiica regelui Bela al IV-lea al Ungariei, s-a născut în 1235. Cele două surori ale sale, cu siguranţă mai cunoscute, au fost Sfânta Margareta a Ungariei, canonizată în 1943 de către Papa Pio al XII-lea, şi Sfânta Kinga, canonizată de Papa Ioan Paul al II-lea în 1999. Mătuşa lor a fost Sfânta Elisabeta a Ungariei. Familia sa avea rădăcini adânci în sfinţenia lui Edvige şi a sfinţilor suverani Ştefan şi Ladislao.

Încă de tânără, Iolanda a fost încredinţată surorii ei Kinga, de la care primeşte educaţia creştină. Kinga era căsătorită cu regele polonez Boleslao, care era, evident, demn de soţia sa. Şi Iolanda şi-a găsit soţ în ţara adoptivă, era vorba de ducele Kalisz Boleslao, cu un titlu demn de cumnatul său. Iolanda, prinţesa unguroaică crescută în Boemia şi căsătorită cu un nobil polonez, a fost atât de iubită încât a putut considera liniştită Polonia ca noua ei patrie.

A devenit şi ea franciscană terţiară şi a adăugat datoriilor de soţie şi mamă exerciţiul carităţii, concretizat în asistenţa acordată săracilor şi infirmilor. Regatul cu adevărat exemplar a lui Boleslao şi a soţiei lui Kinga, a cumnaţilor lor Iolanda şi Boleslao nu a durat mult. Cele două surori au rămas văduve foarte devreme, prima Kinga şi apoi în 1279 şi Iolanda. Aceasta din urmă, care avea trei fiice, a reuşit să le aranjeze la două dintre ele căsătorii fericite, în timp ce a treia, atrasă de viaţa religioasă, s-a retras în mănăstirea modestă a clariselor din Sandeck, unde se retrăsese deja mătuşa văduvă. Li se alătură în curând şi mama Iolanda, care se distinse prin profundă umilinţă.

Liniştea mănăstirii a ascuns pentru mult timp pe cele trei femei virtuoase, excepţionale nu numai pentru originile lor nobile, dar mai ales pentru fidelitatea vocaţiei lor. În 1292, când Kinga muri, Iolanda a părăsit mănăstirea şi s-a refugiat de teama barbarilor mai la vest în mănăstirea clariselor de la Gniezno. Aici a fost aleasă stareţă, poate şi ca semn de mulţumire pentru soţul acesteia care fondase mănăstirea. Înainte de încheierea acestui secol plin de misticism, în 1299 Iolanda a murit în aceeaşi umilinţă care a caracterizat-o.

Devoţiunea faţă de fericita Iolanda s-a păstrat mai ales în Polonia, unde a petrecut marea parte a pelerinajului său pe pământ. Numele ei a fost în mod curios alterat de poporul polonez în Elena sau câteodată Iolenta.

Sursa: FB Sfântul zilei