Fer. Juan Nepomuceno Zegrí y Moreno

• preot
• 1831-1905
• n.: la 11 octombrie 1831, Granada, Spania
• d.: la 17 martie 1905, Malaga, Spania
• 17 martie (latin)

Juan Nepomuceno Zegrí y Moreno, fondator al Congregaţiei Surorile Milostive ale Carităţii, s-a născut în Granada la 11 octombrie 1831, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă şi îngrijită. A urmat studii umaniste şi de jurisprudenţă, distingându-se prin inteligenţă şi, mai ales, prin marea sa umanitate şi printr-o viaţă creştină intensă, dedicată rugăciunii şi carităţii faţă de cei săraci. Mai târziu a studiat în seminarul Sf. Dionisie din Granada, şi a fost hirotonit în Catedrala din Granada la 2 iunie 1855.

Ca preot, a fost un bun păstor, un îndrăgostit de Dumnezeu şi un neobosit evanghelizator. Viaţa lui sacerdotală a fost caracterizată de o iubire profundă faţă de Mântuitorul Isus Cristos, după care s-a configurat, învăţând ascultarea până la suferinţă; de o mare iubire faţă de Maria, Mama şi protectoarea sa fără egal; de o viaţă intensă de rugăciune, izvor al carităţii; de o mare pasiune Împărăţia săracilor săi şi o dragoste intensă faţă de Biserică, trăind comuniunea cu ea în ciuda obscurităţii credinţei şi a suferinţelor care l-au ajuns chiar în sânul Bisericii. El propovăduia ceea ce credea, cuvântul său invitându-i pe toţi să trăiască viaţa creştină cu radicalitate, împlinind cu iubire datoriile ce derivă din religia creştină.

Pr. Juan Nepomuceno şi-a desfăşurat cu umilinţă îndatoririle importante de mai târziu: a fost examinator sinodal în Diecezele de Granada, Jaén şi Orihuela; judecător sinodal şi secretar în Dieceza de Malaga; canonic al Catedralei din Malaga şi vizitator al călugăriţelor; formator al seminariştilor, predicator al Maiestăţii Sale Regina Isabella a II-a şi capelan regal.

Interesat de problemele sociale şi de nevoile celor mai săraci, s-a simţit chemat să înfiinţeze o congregaţie religioasă pentru a-i elibera oameni din sclaviile lor. Congregaţia, fondată la Malaga la 16 martie 1878, şi pusă sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria Îndurătoare, avea ca scop practicarea tuturor faptelor de milostivire spirituală şi trupească în favoarea celor săraci. Le-a cerut călugăriţelor ca tot ceea ce fac să fie pentru binele omenirii, în Dumnezeu, pentru Dumnezeu şi către Dumnezeu. Congregaţia s-a răspândit cu repeziciune în multe dieceze spaniole, sub exigenţa dinamicităţii ispiraţiei sale carismatice. Pr. Zegrí, însufleţit de iubirea lui Dumnezeu, spunea că iubirea este unicul răspuns la toate problemele sociale şi că nu se va sfârşi atâta vreme cât va exista o singură durere de vindecat, o singură tristeţe de consolat, o singură speranţă de insuflat în inimile rănite; atâta vreme cât vor mai fi regiuni îndepărtate de evanghelizat, şi sânge de vărsat pentru a hrăni sufletele şi a face să răsară adevărul pe pământ.

Pr. Zegri a fost însă calomniat şi îndepărtat de opera fondată de el, mai întâi de către Biserică, iar mai târziu chiar de către călugăriţe. A murit la 17 martie 1905 în oraşul Malaga, singur şi abandonat, dar fidel Bisericii, asemenea marilor mărturisitori şi marilor credincioşi. Ca discipol, el s-a dăruit total şi exclusiv lui Isus răstignit, după cum putem citi în testamentul său spiritual, pentru binele omenirii; iertându-i pe cei care l-au calomniat, uitând răul şi creând legături de comuniune; costruind o omenire nouă a iubirii, şi iubind-o pe Maria, care a susţinut credinţa sa ancorată în misterul lui Dumnezeu. Biserica a recunoscut virtuţile sale eroice, proclamându-l venerabil la 21 decembrie 2001.

Sursa: Vatican.va