Pages Menu
Categories Menu

Junipero SerraFer. Junipero Serra

  • călugăr
  • 1713-1784
  • n.: la 24 noiembrie 1713, Petra, Majorca, Spania
  • d.: la 28 august 1784, San Carlos, California, Statele Unite ale Americii
  • 1 iulie, 28 august (latin)

Miquel Josep Serra i Ferrer s-a născut în Petra, Spania, pe data de 24 noiembrie 1713. A fost elev la şcoala franciscană din Palma, la patruzeci de kilometri depărtare. Şi-a luat numele de Junipero în onoarea Sfântului Juniper, care a fost şi el franciscan şi a fost alături de Sfântul Francisc. S-a alăturat ordinului franciscan în 14 septembrie 1730, cu câteva luni înainte de a împlini 17 ani.

Pe durata noviciatului, Junipero a citit o biografie a sfinţilor franciscani. Sfântul a cărui viaţă l-a captivat cel mai mult a fost Sfântul Francisc Solano, care a trăit din 1549 până în 1610. Acest preot misionar în America de Sud fusese declarat sfânt în 1726 de către Papa Benedict al XIII-lea. Tânărul novice a decis că, dacă era şi dorinţa lui Dumnezeu, şi el va fi misionar. Junipero a fost hirotonit preot în anul 1736. A devenit profesor de filozofie.

După ce a făcut parte din ordin timp de 20 de ani, i-a fost dată o oportunitate extraordinară. Fraţii franciscani au fost rugaţi să meargă misionari în teritoriile de misiune numite „Noua Spanie” (Mexic şi California). Junipero şi prietenul lui apropiat, fratele Francisco Palou, s-au alăturat echipei misionare la Cadiz, Spania, un oraş portuar. De acolo au navigat pe Oceanul Atlantic către Vera Cruz, Mexic. Au ajuns la destinaţie pe data de 6 decembrie 1749.

Junipero şi celălalt frate au continuat apoi călătoria de la Vera Cruz la Ciudad de Mexico, o distanţă de aproape 400 de kilometri. Au pornit la drum pe data de 15 decembrie 1749 şi au ajuns pe data de 1 ianuarie 1750. Mergând pe jos din Vera Cruz în capitală, s-a rănit la picior astfel încât va suferi în întreaga lui viaţă, deşi a continuat să călătorească pe jos ori de câte ori era posibil. Din Ciudad de Mexico, Junipero şi fratele Francisco Palou au fost trimişi să lucreze alături de indienii Pame, la misiunea franciscană din Sierra Gorda. Mai mulţi dintre fraţi au fost trimişi în misiuni în peninsula Baja California din Mexic.

Lui Junipero, Francisco şi altor câţiva franciscani li s-a cerut să vestească Evanghelia nativilor din regiunea Alta California – astăzi statul California din SUA. Junipero a înfiinţat misiunea San Diego în 16 iulie 1769, când avea 56 de ani. Misiunea era o invitaţie deschisă către poporul iubit pentru a veni şi a-l întâlni pe Isus. Treptat, aceştia au avut încredere în fraţi. Unii au fost botezaţi şi au început să trăiască credinţa creştină. Fratele Serra şi ceilalţi fraţi i-au iubit şi protejat pe oamenii de acolo.

Lanţul de noi misiuni a crescut: opt misiuni deschise între 1 iunie 1770 şi 31 martie 1782, care au devenit centre ale principalelor oraşe californiene. În cele din urmă, şase mii de nativi au fost botezaţi; aceştia au învăţat în cadrul misiunilor şi multe abilităţi şi tehnologii necesare dezvoltării culturale. Fericitul Junipero a făcut ultimul tur în regiunea California din ultima parte a anului 1783 până în iulie 1784. A murit în pace în misiunea din San Carlos, pe data de 28 august 1784, şi este înmormântat acolo. Este sărbătorit pe 28 august, mai puţin în Statele Unite ale Americii, unde data este 1 iulie. (traducere: Teodora Capan)

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *