Sf. Leon cel Mare
- Papă, Doctor al Bisericii
- c.400-461
- n.: în c.400, Toscana, Italia
- d.: în 461, Roma, Italia
- 10 noiembrie (latin)
- 18 februarie (bizantin)
Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.
Sursa: Calendar-Ortodox.ro
Biografii: varianta 1 / varianta 2 / varianta 3