Ss. Marcelin şi Petru

• martiri
• 2 iunie (latin)

De nenumărate ori, în istorie s-a confirmat dictonului: „Omul propune şi Dumnezeu dispune”, voind să spună că adesea Dumnezeu „dispune” contrariul a ceea ce omul a „propus”. E ceea ce s-a întâmplat în cazul sfinţilor Marcelin şi Petru. Parcă presimţind misiunea sa de transmiţător al memoriei nenumăraţilor martiri, sfântul Damasus, după cum relatează el însuşi, a adunat, copil fiind încă, relatarea torturării sfinţilor Martiri Marcelin şi Petru. „Percussor” a relatat că stabilise decapitarea celor doi, chiar în mijlocul unei păduri, tocmai pentru ca să se piardă orice amintire: cei doi au trebuit chiar să curăţe cu propriile mâini, de rugi de mure şi mărăcini, suprafaţa care avea să fie udată de sângele lor.

Ultimele trei versuri, din cele nouă din care era format cântul al XXIII-lea al papei Damasus, informează că „preasfintele membre” ale martirilor au rămas ascunse câtva timp într-o „candidă grotă”, până când, mişcată de devotament, Lucilla, o matroană pioasă, le-a dat un loc mai demn. Martiriul avusese loc la mila a treia a vechii via Labicana, actuala Casilina, unde este aşezată actualmente Torpignattara. Constantin a ridicat acolo o bazilică, aproape de care a fost păstrat, într-un mausoleu purpuriu, trupul neînsufleţit al mamei sale, sfânta Elena, înainte ca împăratul să dispună transportarea resturilor respective la Constantinopol. Nici nu a fost de ajuns, pentru că, fiindu-le profanat mormântul de către goţi, papa Virgiliu l-a restaurat şi a introdus numele sfinţilor Marcelin şi Petru în însuşi Canonul roman al sfintei Liturghii, asigurându-le astfel amintirea şi devoţiunea din partea credincioşilor.

Acolo unde moderna cale Labicana intersectează calea Merulana (calea ce duce de la „San Giovanni in Laterano” la „Santa Maria Maggiore”) se află din anul 1751 la bazilica „Sfinţii Marcelin şi Petru”, construită pe o temelie care pare să dateze din a doua jumătate a secolului al IV-lea şi în care se găsea poate locuinţa unuia dintre cei doi sfinţi titulari. Activitatea pământească a preotului Marcelin şi a exorcistului Petru a fost ulterior îmbogăţită cu elemente mai mult sau mai puţin legendare ale unei Patimi din secolul al VI-lea.

Ea povesteşte că Petru şi Marcelin au fost închişi într-o închisoare sub supravegherea unui oarecare Artemius, a cărui fiică Paulina era posedată de diavol. Petru, exorcistul, l-a asigurat pe Artemius că, dacă el şi soţia sa se vor Candida se vor converti, Paulina va fi imediat vindecată. După o oarecare perplexitate, mica familie s-a convertit şi, nu peste mult timp, a fost chemată pentru a-l mărturisi pe Cristos prin martiriu: la mila a XII-a de pe via Aurelia Artemius a fost decapitat, iar Candida şi Paulina au fost sufocate sub un morman de pietre.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei