Fer. Maria Ludovica De Angelis

• călugăriţă, misionară
• 1880-1962
• n.: la 24 octombrie 1880
• d.: la 25 februarie 1962
• 25 februarie (latin)

Sora Maria Ludovica De Angelis s-a născut la 24 octombrie 1880 în Italia, la San Gregorio, un mic sătuc din Abruzzo, nu departe de oraşul Aquila, fiind prima dintre opt fraţi. A fost botezată chiar în ziua naşterii, primind numele de Antonina. Cu trecerea anilor, în contact cu natura şi viaţa de la ţară, copila a crescut luminoasă şi curată, deschisă şi muncitoare, devenind o tânără puternică şi foarte sensibilă, activă şi rezervată.

La 7 decembrie 1880, anul naşterii lui Antonina, murise la Savona o femeie extraordinară care alesese să dea plinătate propriei vieţi mergând pe urmele Aceluia care spusese: «Fiţi milostivi…» şi «tot ceea ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei, mie mi-aţi făcut…». Era sora Maria G. Rossello, care înfiinţase la Savona, în 1837, Institutul Fiicelor Sfintei Fecioare a Milostivirii.

Antonina simţea în inima sa că visele ei se regăseau în visele Maicii Rossello. Intrată în Institutul Fiicelor Milostivirii la 14 noiembrie 1904, în momentul înveşmântării religioase a luat numele de sora Maria Ludovica, iar după trei ani, la 14 noiembrie 1907, a plecat spre Buenos Aires, unde a ajuns la 4 decembrie. Din acest moment începe o explozie neîntreruptă de umile gesturi tăcute, o dăruire discretă şi întreprinzătoare. Sora Ludovica nu are o cultură deosebită, dimpotrivă. Şi totuşi ceea ce reuşeşte să facă are ceva incredibil în sine.

În spitalul de copii la care este trimisă şi pe care îl adoptă imediat ca pe familia sa, este mai întâi bucătăreasă harnică, apoi responsabila comunităţii, neobosit înger păzitor al operei care în jurul ei se transformă treptat într-o familie unită de un singur scop: binele copiilor. Senină, activă, hotărâtă, curajoasă în iniţiative, puternică în încercări şi în boală, fără să lase din mâini rozariul, cu privirea şi inima îndreptate spre Dumnezeu şi cu surâsul în ochi permanent, sora Ludovica devine, prin bunătatea ei fără margini, un neobosit instrument al milostivirii, pentru ca la toţi să ajungă clar mesajul iubirii lui Dumnezeu.

Cu finanţări pe care numai Dumnezeu ştie cum reuşea să le obţină, sora Ludovica pune la punct săli de operaţie, săli pentru micii pacienţi, noi instrumente, o clădire la Mar del Plata pentru convalescenţa copiilor, o biserică devenită azi parohie şi o înfloritoare fermă la City Bell, pentru ca protejaţii ei să aibă mereu hrană proaspătă. Timp de 54 de ani sora Ludovica va fi prietenă şi confidentă, sfătuitoare şi mamă, călăuză şi mângâiere pentru sute şi sute de persoane de orice condiţie socială. La 25 februarie 1962 şi-a încheiat pelerinajul pământesc, dar cei care au rămas – în particular întregul personal medical al spitalului – nu o uită, iar spitalul de copii a primit numele «Spitalul Superioara Ludovica».

Sursa: Vatican.va