Sf. Maria lui Cleofa

• 24 aprilie (latin)

În timpul faptelor măreţe ale răscumpărării, al dramaticului epilog de pe Calvar, un cor tăcut şi îndurerat de „femei evlavioase” aşteaptă la mică distanţă, ca totul să se împlinească: „Stăteau lângă crucea lui Isus mama sa, sora mamei sale, Maria a lui Cleofa şi Maria Magdalena”, spune sfântul evanghelist Ioan. Era grupul acelora „care îl urmau de când era în Galileea pentru a-l sluji, şi multe altele, care veniseră de la Ierusalim împreună cu el”. Printre spectatoare, se află aşadar şi sfânta de astăzi, a cărei continuă şi vigilentă prezenţă alături de Mântuitorul i-a meritat un loc deosebit în devoţiunea creştinilor, mai mult încă decât înrudirea sa cu sfânta Fecioară şi cu sfântul Iosif.

Maria a lui Cleofa (numită astfel după numele soţului Clopa sau Cleofa) este considerată mama „fraţilor Domnului”, termen semitic pentru a-i indica şi pe verii, Iacob cel Mic, apostol şi episcop de Ierusalim, şi Iosif. Istoricul palestinian Egesipp spune că Cleofa era fratele sfântului Iosif şi tatăl lui Iuda, Tadeu şi Simon, acesta din urmă fiind ales să-i urmeze lui Iacob cel Mic în scaunul episcopal din Ierusalim.

Identificarea lui Alfeu cu Cleofa, susţinută cu precădere de antici, are drept consecinţă considerarea Mariei a lui Cleofa drept cumnată a Madonei, mamă a nu mai puţin de trei apostoli. Cleofa-Alfeu este apoi unul dintre ucenicii care în ziua învierii lui Isus, mergând spre localitatea natală Emaus, au fost ajunşi şi însoţiţi de însuşi Isus, pe care l-au recunoscut „la frângerea pâinii”.

În timp ce soţul se îndepărta de Ierusalim, cu inima copleşită de tristeţe şi deziluzie, soţia, Maria a lui Cleofa, urmând îndemnul inimii ei, se grăbea spre mormântul Mântuitorului, pentru a-i aduce extremul omagiu al ungerii rituale cu diferite unguente. În seara de vineri rămăsese într-adevăr în compania Mariei Magdalena, pentru a vedea „unde fusese pus”. Spune sfântul Marcu evanghelistul: „Între timp Maria din Magdala şi Maria, mama lui Iosif, stăteau, pentru a vedea, unde fusese pus”.

Trecând sâmbăta, dis-de-dimineaţă, în timp ce soţul se întorcea acasă, Maria a lui Cleofa şi celelalte însoţitoare „au cumpărat parfumuri, apoi s-au dus, pentru a-l unge”. Dar: „Nu e aici, a înviat!”, le-a anunţat mesagerul divin. „Femeilor evlavioase”, care s-au dus la mormânt cu unguentele lor şi cu durerea lor, le revine privilegiul mărturiei care angajează cel mai mult: „Pentru ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi?”. Dacă Cristos nu a înviat – va spune sfântul Paul – credinţa noastră nu valorează nimic, iar noi am fi nişte mincinoşi. „Dar – adaugă – Cristos a înviat şi este înainte-mergătorul altora care acum dorm şi vor învia”. Această veste îmbucurătoare a fost dată „celor unsprezece şi tuturor celorlalţi” de câteva femei, printre care şi Maria a lui Cleofa.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei