Sf. Maximilian

• martir
• 274-c.295
• n.: în 274
• d.: în c.295, Numidia, Africa de Nord
• 12 martie (latin)

În ceata numeroasă a martirilor din Numidia (ţinut aflat astăzi în Algeria) se află şi fiul unui ofiţer însărcinat cu recrutarea ostaşilor pentru armata imperială; se numea Maximilian. Fiind creştin, îi declară tatălui său că nu va putea să lupte pentru împărat şi nici să poarte medalionul de plumb pe care îl primeau recruţii. A fost condamnat la moarte. Ajuns la locul execuţiei, l-a rugat pe tatăl său să-i dăruiască uniforma nouă ce i-o pregătise soldatului care avea să execute sentinţa de condamnare. Fără părere de rău, regretând doar durerea pe care i-o producea tatălui său, dar convins că numai astfel contribuia la adevărata pacificare a lumii, şi-a oferit liniştit capul pentru a fi tăiat. Era în vârstă de numai douăzeci şi unu de ani.

În unele familii romane, se obişnuia ca celui mai mare dintre copii să i se dea supranumele de Maximus, cu înţelesul de „cel mai mare”. Într-adevăr, cuvântul maximus este forma superlativă a adjectivului magnus= mare; major = mai mare; maximus = cel mai mare. Apoi a devenit prenume curent, arătând dorinţa părinţilor ca fiii lor să ajungă printre cei mari. Maximilian exprimă ideea că respectiva persoană face parte dintr-o familie ce se simte în stare să ajungă pe o treaptă socială mai înaltă. Oamenii care au descoperit drumul spre adevărata mărire acceptă să fie umiliţi şi chiar scurtaţi cu înălţimea unui cap, întăriţi şi încurajaţi de speranţa măririi nepieritoare a fiilor lui Dumnezeu.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti