Sf. Serapion din Thmuis
Thmuis este un oraş din Egiptul de jos. Numele său, care înseamnă „capră”, ar trebui să-i derive de la faptul că în antichitate acolo se adora acest animal. La Thmuis, între anii 340 şi 356, a fost episcop sfântul Serapion. Nu există date multe şi sigure despre viaţa sa. Fiind mai întâi conducător al şcolii catehetice din Alexandria, a devenit călugăr la şcoala sfântului Anton abate, care murind i-a lăsat una dintre tunicile sale din păr. Informaţia ne este transmisă de către sfântul Atanasie, care a fost bun prieten al lui Serapion: o demonstrează cele cinci scrisori ale sale către episcopul din Thmuis, care, la rândul său, l-a susţinut în mod energic „pe ciocanul arienilor”.
Fiind chemat la slujirea episcopală, Serapion a păstrat un regret mare faţă de viaţa monastică. În această privinţă o frumoasă mărturie este vioaia Scrisoare către călugări, care exaltă cea mai bună „alegere” pe care călugării au ştiut s-o facă, renunţând la bucuriile efemere şi la atâtea neplăceri ale vieţii lumii, descrise cu însufleţire şi un pic de ingenuitate şi de retorică. Serapion scoate de asemenea în evidenţă eficacitatea ministerului de ispăşire pe care călugării îl exercită în Biserică şi în societate, după exemplul lui Abraham şi Moise. Ca episcop, Serapion a trebuit să se angajeze în apărarea doctrinei creştine. Nu este atestată din punct de vedere istoric participarea sa la Conciliul din Sardica (347), la care a fost decisă reabilitarea lui Atanasie; scaunul roman a fost recunoscut ca instanţă supremă de apel pentru Biserica universală şi s-a făcut şi prima adevărată ruptură dintre Orient şi Occident. Totodată el a fost alături de Atanasie în lupta antiariană şi a fost un foarte îndârjit antimaniheu: o demonstrează a sa Carte împotriva maniheilor, pe care Facondo din Ermiana i-o atribuia în mod eronat sfântul Atanasie şi care conţine apelul de „a nu ne lăsa contaminaţi nici de cea mai mică eroare şi a înălţa un frumos bastion în sufletul nostru pentru a nu cădea pradă unei erori mai mari”.
Însă nu pare să fie a lui Serapion şi oricum nu este a mâinii sale ultima redactare a Eucologiului, o culegere de 30 de rugăciuni liturgice, importantă pentru istoria liturgiei egiptene din secolul al IV-lea. Sfântul Ieronim, care i-a dedicat lui Serapion un mic capitol din cartea sa De viris illustribus, definindu-l „Scolasticul” pentru ştiinţa sa, ne informează că el a scris şi multe „scrisori folositoare către diferite persoane”. Sozomeno relatează că el a făcut parte dintr-o comisie de cinci episcopi egipteni care au mers la Constanţiu al II-lea pentru a mijloci în favoarea sfântului Atanasie: misiunea a eşuat şi însuşi Serapion a fost alungat de către arieni din scaunul său. A murit puţin după aceea, în anul 362, iar sărbătoarea sa este fixată de către Martirologiul roman la 21 martie.
Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei