Sf. Sergiu

• martir
• ??-c.306
• d.: la 24 februarie 306, Cezareea, Capadocia
• 24 februarie (latin)

Diferite Martirologii menţionează mulţi sfinţi cu acest nume, dintre care cel mai popular este reformatorul vieţii monastice din Rusia, născut în anul 1314 dintr-o familie nobilă din regiunea Rostov şi emigrată la Redonez în regiunea Moscovei, după pierderea averilor. Răspândirea numelui Sergiu în Rusia şi în ţările slave (şi chiar şi în Occident) derivă din devoţiunea faţă de „părintele monahismului” în Rusia de nord, mort la 25 septembrie 1392, dată la care este celebrată amintirea sa.

Un alt celebru sfânt cu acest nume este papa Sergiu I, amintit la 8 septembrie, originar din Siria şi stabilit la Roma, după ce familia sa, pentru a fugi de invadatorii mahomedani, îşi stabilise locuinţa la Palermo. Hirotonit preot în anul 683, patru ani mai târziu este ales papă şi a trebuit să dea imediat dovadă de fermitate în conducerea Bisericii, datorită prezenţei la Roma a doi antipapi, Teodor şi Pascal, şi a ameninţării intervenţiei împăratului Iustinian al II-lea, care cerea de la el semnarea canoanelor conciliului Trullan, dintre care multe erau în mod evident tendenţioase. „Aş prefera mai degrabă să mor, decât să consimt erorii”, a fost răspunsul papei.

Sfântul Sergiu, martirul de astăzi din Cezarea Capadociei, aproape ignorat de izvoarele hagiografice greceşti şi bizantine, a avut o anumită popularitate în Occident, datorită unei Passiolatine care ni-l descrie astfel pe martirul său: în timpul celebrărilor anuale în cinstea lui Jupiter, în timpul împăratului Diocleţian, guvernatorul Armeniei şi al Capadociei, Sapriciu, aflându-se la Cezarea, a poruncit să fie chemaţi înaintea templului păgân toţi creştinii din oraş, pentru a-i constrânge să-i dea cult lui Jupiter. În mulţime apare şi Sergiu, un bătrân magistrat, care de mult părăsise toga, pentru a duce viaţa de pustnic.

Prezenţa sa a produs efectul surprinzător de stingere a focurilor pregătite pentru sacrificii. Imediat cauza ciudatului fenomen a fost atribuită creştinilor care prin refuzul lor îl mâniaseră pe zeu. Atunci a ieşit în faţă Sergiu şi a explicat că motivul neputinţei zeilor păgâni trebuia căutat mult mai sus, în atotputernicia adevăratului şi unicului Dumnezeu, adorat de către creştini. Sergiu este arestat şi condus înaintea guvernatorului, care printr-o judecată sumară l-a condamnat la decapitare. Condamnarea a fost executată imediat: era 24 februarie. Trupul martirului, luat de către creştini, a fost înmormântat în casa unei femei evlavioase. De aici rămăşiţele pământeşti au fost transportate în Spania, în oraşul andaluz Ubeda.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei