Sf. Vladimir al Kievului

• împărat
• c.958-1015
• n.: în c.958, Ucraina
• d.: la 15 iulie 1015, Berestova, Kiev, Ucraina
• 15 iulie (latin)
• 15 iulie (bizantin)

Vladimir Sviatoslavici s-a născut în jurul anului 958, ca fiu al prinţului Sviatoslav, din dinastia Rurik, şi nepot al Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei, prăznuita în ziua de 11 iulie. Botezul împărătesei Olga nu a condus la convertirea poporului rus, precum s-ar fi dorit, şi nici a familiei imperiale. Fiul împărătesei, prinţul Sviatoslav, temându-se să nu piardă respectul armatei, nu a îmbrăţişat credinţa mamei sale şi a rămas păgân. Credinţa împărătesei Olga a lucrat, însă, în nepotul ei, Vladimir cel Mare, care, în anul 988, a proclamat credinţa creştină drept religie oficială a Rusiei Kievene.

În anul 976, la patru ani după moartea tatălui său, tânărul Vladimir, care era prinţ de Novgorod, a fost nevoit să plece în Scandinavia, după ce fratele său, Yaropolk, l-a omorât pe celălalt frate al lor, Oleg, şi a cucerit ţinutul Rus. Cu ajutorul unei rude, care conducea ţinutul Norvegiei, prinţul Vladimir s-a întors în pământul natal şi a recucerit cetatea Novgorod. Până în anul 980, prinţul va consolida deja principatul kievean, întărind bine graniţele.

Vladimir cel Mare a fost mare cneaz al Kievului între anii 980-1015. Fiind păgân, ca şi tatăl său, Vladimir a fost un prigonitor al creştinilor. În urma unei lupte cu Yaropolk, prinţul Vladimir va cuceri şi celelalte teritorii ruseşti. El va aşeza în toate localităţile statui păgâne, dar, în mod special, statuia idolului Perun. În cele din urmă, cei care refuzau cinstirea idolilor erau omorâţi. În anul 987, în urma unei întruniri cu boierii săi, Vladimir cel Mare a hotărât să trimită soli în celelalte ţări vecine, spre a cunoaşte şi celelalte credinţe. Astfel, solii au cercetat credinţele întâlnite în cale, printre care şi pe cele practicate de musulmani, de evrei şi de creştinii din apus.

Când solii au ajuns în Constantinopol, după participarea la Sfânta Liturghie, săvârşită în Catedrala Sfântă Sofia, aceştia au spus domnitorului lor: „Nu mai ştiam dacă ne aflăm în cer sau pe pământ, căci nu am găsit în altă parte o altă ceremonie atât de frumoasă. Ştim doar că, acolo, Dumnezeu rămâne împreună cu oamenii, iar cultul creştin depăşeşte pe oricare altul. Nu putem uita acea frumuseţe şi, suntem siguri, ne-ar fi cu totul imposibil să trăim în Rusia altfel decât ei!”

Între timp, Vladimir cel Mare continua să cucerească noi teritorii. În anul 988, după ce a cucerit ţinuturile Cherson, din Crimeea, şi Tavrichia, cneazul a trimis împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul o scrisoare cu intenţia declarată de a o lua de soţie pe sora lui, Ana, în vârstă de 27 de ani. Aceasta era fiica împăratului Roman al II-lea şi al împărătesei Teofana. Deoarece niciodată nu se mai căsătorise o prinţesă bizantină cu un prinţ păgân, nenumărate cereri în căsătorie fiind respinse de-a lungul timpului, împăratul bizantin i-a cerut şi lui Vladimir să lepede păgânismului din poporul său.

Îndemnat şi de solii săi, care cunoscuseră credinţa creştină din imperiul bizantin, Vladimir cel Mare s-a botezat creştin, în cetatea Cherson, primind numele Vasile, în cinstea viitorului său cumnat. După oficierea cununiei, Vladimir şi Ana s-au întors în Kiev, cu mare alai. Îndată, cneazul a ordonat distrugerea statuilor păgâne şi construirea de biserici creştine. Printre primele biserici construite de cneaz se numără şi Biserica Adormirii Maicii Domnului, înălţată în anul 989, care este socotită drept prima biserică din piatră construită în Kiev El va ajuta şi mănăstirile din Sfântul Munte Athos.

Prinţesa Ana Porfirogenetă a venit la palatul lui Vladimir însoţită de episcopul Mihail şi de mulţi preoţi. Tot acum au fost aduse în Kiev şi cinstitele Moaşte ale Sfântului Mucenic Clement al Romei. Se spune că, până să ajungă prinţesa în palat, Vladimir o orbit. Văzându-l, aceasta i-ar fi zis: „Dacă vrei să fii sănătos şi să vezi cu ochii, primeşte Sfântul Botez îndată, căci în alt mod nu te vei izbăvi de orbire. Iar, dacă te vei boteza, te vei mântui nu numai de orbirea trupească, ci şi de cea sufletească!” Recăpătându-se vederea, Vladimir i-a îndemnat să se boteze pe toţi cei din armata sa. Până în anul 979, aproape tot poporul său era botezat şi credea în Dumnezeu. Sfântul Vladimir a trecut la cele veşnice în ziua de 15 iulie 1015, în localitatea Berestovo, aflată în apropiere de Kiev.

Sursa: CrestinismOrtodox.ro