Pages Menu
Categories Menu

Luigi Alois ScrosoppiSf. Luigi Alois Scrosoppi

  • preot
  • 1804-1884
  • n.: la 4 august 1804, Udine, Italia
  • d.: la 3 aprilie 1884, Udine, Italia
  • 3 aprilie (latin)

Sfântul Alois Scrosoppi este fondatorul Congregaţiei Surorilor Providenţei. Alois Scrosoppi s-a născut la 4 august 1804, la Udine (Italia), din părinţii Antonia Lazzarini şi Dominic Scrosoppi. Fratele mai mare din prima căsătorie a mamei, rămasă prematur văduvă, Carlo Filaferro, a urmat calea eclezială, fiind hirotonit preot oratorian. Lui îi datorează educaţia umană şi spirituală cei doi fraţi mai mici, Giovanni Battista şi Luigi Alois, care vor ajunge şi ei preoţi.

Încă din fragedă copilărie, Alois s-a remarcat printr-un spirit tăcut, meditativ şi smerit, o voinţă de granit şi o inimă sensibilă faţă de nevoile celor părăsiţi şi suferinzi. Întărit de aceste însuşiri umane şi spirituale, Alois Scrosoppi s-a înscris împreună cu fratele său, Giovanni Battista, în toamna anului 1817, la cursurile umanistice predate în Seminarul din Udine. Ca inteligenţă, Alois era mai puţin dotat decât fratele său, dar printr-o muncă susţinută a dobândit roade superioare inteligenţei sale naturale.

A fost hirotonit preot la 31 martie 1827, în domul din Udine. Prima Sfântă Liturghie a celebrat-o în Duminica Floriilor, în biserica „Sfânta Maria Magdalena”, avându-i alături, ca asistenţi, pe fraţii săi, pr. Carlo Filaferro şi Don Giovanni Battista. Părintele Alois îşi începea astfel ministerul său sacerdotal în semnul lui Isus cel răstignit.

Ca statură era puţin mai înalt de un metru şi şaptezeci, avea o constituţie slabă, dar robustă. În interior, în taina fiinţei sale, ardea o dorinţă vie de a deveni şi de a trăi ca un preot sfânt, un preot simplu şi luminos, dăruit cu totul „căpitanului său, Cristos”, spre slujirea Tatălui ceresc şi a fraţilor săi de pe pământ, mai ales a celor umili, săraci şi suferinzi.

Împreună cu alţi preoţi şi un grup de tinere profesoare s-a dedicat educării fetelor sărace şi abandonate din Udine şi din împrejurimi. Lor le-a dedicat întreaga sa avere, energiile şi afecţiunea sa. În seara zilei de 1 februarie 1837, ca semn al hotărârii definitive, nouă dintre femeile care lucrau alături de el au renunţat la averi şi au ales să trăiască în totală dedicare lui Cristos în sărăcie. Astfel s-a născut Congregaţia Surorilor Providenţei, familia religioasă fondată de pr. Luigi.. Primului grup de surori li s-au alăturat curând şi altele, de diferite condiţii sociale.

Între timp, pr. Luigi reflecta asupra nevoii de a se consacra mai puternic Domnului. Era atras de idealul sărăciei şi al frăţiei universale al Sf. Francisc de Assisi, dar evenimentele vieţii lui l-au condus pe urmele Sf. Filip Neri; astfel, la vârsta de 42 de ani, pr. Alois Luigi a intrat în rândul fiilor spirituali ai Sf. Filip. În calitate de fondator şi părinte al Surorilor Providenţei, s-a preocupat mult de creşterea lor în sfinţenie, cu o iubire paternă, punându-le credinţa la încercare, pentru ca aceasta să devină mai puternică.

Toate operele puse în practică de pr. Luigi în timpul vieţii sale reflectă opţiunea lui preferenţială pentru cei mai săraci, pentru cei din urmă, pentru cei abandonaţi. A deschis 12 case în care Surorile Providenţei s-au dedicat cu curaj şi bucurie slujirii tinerelor fete lăsate fără ajutor, săracilor, celor bolnavi şi neglijaţi, bătrânilor părăsiţi.

În acelaşi timp, profund angajat în a face binele, pr. Alois nu s-a limitat doar la operele sale. A acordat asistenţă spirituală şi materială şi altor iniţiative întreprinse de oamenii de bunăvoinţă din Udine, arătând o grijă particulară pentru tinerii care studiau în seminar, în special pentru cei mai săraci dintre ei.

Una dintre consecinţele unificării Italiei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care din păcare a avut loc într-un climat de anticlericalism, a fost un decret de desfiinţare a „Caselor de orfani” şi a Congregaţiei Părinţilor Oratorieni din Udine. Pr. Luigi a început o luptă dificilă pentru salvarea muncii sale în favoarea orfanilor. Nu a putut face însă nimic pentru a împiedica desfiinţarea Congregaţiei Oratoriene, dar el a rămas până la sfârşit un discipol fidel al Sf. Filip.

La sfârşitul anului 1883, starea sa de sănătate fiind în declin, a fost nevoit să renunţe la toate activităţile sale. Boala şi-a urmat cursul inevitabil, şi el le întărea pe surori să nu se teamă, căci Dumnezeu, care a făcut să se nască şi să crească această familie religioasă, va avea grijă de viitorul ei. În noaptea de joi, 3 aprilie 1884, el a mers în sfârşit să se întâlnească cu Isus. Oamenii din Udine şi din împrejurimi s-au înghesuit să îl vadă pentru ultima oară şi să implore protecţia sa din ceruri. A fost beatificat de către Papa Ioan Paul al II-lea la 4 octombrie 1981, şi a fost canonizat de către acelaşi Papă la 10 iunie 2001.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *