Sf. Francisc Xaveriu

• preot
• 1506-1552
• n.: la 7 aprilie 1506, Javier, Spania
• d.: la 2 decembrie 1552, Sancian, China
• 3 decembrie (latin)

Prieten şi colaborator al sfântului Ignaţiu de Loyola, membru al ordinului întemeiat de acesta, sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552) şi-a desfăşurat principala activitate misionară în regiunea Asiei. Cei 10 ani petrecuţi acolo se împart în activităţi de organizare şi în călătorii misionare care vor dura în jur de doi ani fiecare: în India (1542-1544), insulele Molucche (1545-1547), şi Japonia (1548-1551).

O întâlnire providenţială

Francisc, basc de origine, îl întâlneşte pe Ignaţiu de Loyola la Paris în 1530, unde pentru câţiva ani vor împărţi aceeaşi cameră, împreună cu alţi „companioni”, studenţi la Sorbona. Era un nobil din Navara, atras de lucrurile mondene; de dorinţa de a fi mai mult, de a avea mai mult, de a valora mai mult; de dorinţa de onoare, faimă şi lux, în timp ce i se pare insuportabil modul de viaţă al lui Ignaţiu. Acesta îi repeta din când în când: „La ce-i foloseşte omului să cucerească lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul?” Într-un final, va reuşi să-l molipsească de iubirea sa pasionată pentru Cristos şi să-l deschidă spre acea viziune magnifică a lumii pe care o avea; Francisc, schimbându-şi stilul de viaţă, se va alătura lui Ignaţiu şi tovarăşilor săi cu care va da naştere Societăţii lui Isus (iezuiţii). Avea 27 de ani; va fi sfinţit preot patru ani mai târziu.

Pe mările Orientului

În 1540 regele Portugaliei îi cere papei doi tovarăşi de-ai lui Ignaţiu pentru ţinuturile Orientului. În ultimul moment câţiva dintre misionari se îmbolnăvesc. Ignaţiu, fiind constrâns de circumstanţe, îl cheamă pe Francisc şi-i arată dorinţa Sfântului Părinte. În ziua următoare pleacă spre Lisabona pentru a se îmbarca spre India. În luna aprilie a anului 1541 va pleca spre India.

Ajuns la Goa, în India, după o călătorie care a durat mai mult de un an, plină de pericole şi de suferinţe, se dedică unei intense cateheze populare, îngrijirii bolnavilor de lepră şi a celor închişi.

A face voia Tatălui

Pentru Francisc, a îndeplini voinţa lui Dumnezeu, este înaintea oricărui lucru. În timp ce se afla la Goa, întâlneşte câţiva comercianţi care îi vorbesc despre Japonia, trezind în el o mare dorinţă de a duce şi acolo vestea cea bună.

În 1545, părăseşte India pentru a merge în ţinuturi puţin cunoscute (Molucche şi Japonia) şi la o distanţă care pentru acele vremuri era imensă; aici intervine o nouă schimbare în viaţa sa, în modul său de a evangheliza, de a se raporta cu oamenii şi cu celelalte culturi.

O dată ajuns în Japonia, simte nevoia de a studia limba şi de a cunoaşte cultura şi religia din acest loc; arată o mare admiraţie pentru acest popor, pentru inteligenţa lui şi pentru posibilităţile evanghelice. Se dedică muncii de cateheză, la traducerea catehismului, la ascultare şi la dialog, în special cu persoanele influente, dând dovadă de o mare răbdare fără a căuta imediat roade.

Sfârşitul unui misionar

După părerea lui, poporul japonez depindea atât din punct de vedere cultural cât şi religios de China: deci trebuia convertită China pentru a converti Japonia.

Începe pregătirile pentru a intra în China cu titlul de ambasador, obţinut de la viceregele Indiei, titlul care reprezenta unica posibilitate pentru a fi primit în China. Străinul care punea piciorul în China risca închisoare pe viaţă dacă nu chiar moartea. Francisc era conştient de aceasta.

Într-un sfârşit, reuşeşte să se transbordeze cu o şalupă chinezească până pe Insula Sancian, la mică distanţă de coasta Chineză, unde va aştepta lună după lună persoana care îi promisese să-l ducă până pe teritoriul chinezesc. Fizicul său consumat de oboseală, susţinut doar de dorinţa de a-l duce pe Cristos în China, nu rezistă şi după câteva zile de febră şi delir moare, singur, la răsăritul zorilor zilei de 3 decembrie 1552.

Când Xaveriu moare, Matteo Ricci avea doar două luni; el va fi, cu tovarăşii săi, cel care va culege ce a lăsat Xaveriu şi care va deschide porţile Chinei lui Cristos.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti